Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 2 martie 2012 se împlinesc 20 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale si a suveranităţii Republicii Moldova.
Ziua de 2 martie marchează un episod dureros în istoria naţională, pe care conştiinţa publică şi memoria noastră colectivă nu trebuie nici să-l ascundă, nici să-l falsifice, nici să-i diminueze semnificaţiile.
Această zi, declarată la nivel de stat drept Ziua Memoriei celor căzuţi în conflictul armat pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, trebuie să reprezinte un moment de reflecţie pentru noi toţi şi un prilej de meditaţie asupra consecinţelor sale tragice, asupra noţiunii de patriotism şi devotament faţă de ţară şi poporul din care facem parte.
Acest război ne-a fost impus de forţele separatiste, ostile orientării democratice proeuropene a ţării noastre în scopul destrămării Republicii Moldova, ruperii din componenţa ei a teritoriului aflat în stânga Nistrului, punând în pericol însăşi existenţa tânărului nostru stat.
Conflictul armat a fost declanşat atunci când ţara noastră încă nu dispunea de forţe armate proprii. La 5 februarie 1992, prin Decret prezidenţial s-a declarat crearea Ministerului Apărării, care numai urma sa înceapă formarea Armatei Naţionale.
Din acest motiv, in apărarea statalităţii a fost antrenată Poliţia Naţională, si in special, poliţia cu destinaţie specială. Primii în apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova s-au ridicat şi băştinaşii — voluntarii din raioanele Dubăsari şi Căuşeni, care au avut cel mai mult de suferit în urma acestui război. Ei vor rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca adevăraţi eroi ai neamului.
Până în aprilie 1992, cu mari pierderi şi dificultăţi, poliţia cu sprijinul voluntarilor, a făcut faţă sarcinilor care stăteau in faţa ei. Însă, după apariţia pe câmpurile de luptă a tehnicii militare, puse la dispoziţia forţelor separatiste de către Armata a 14 a Federaţiei Ruse, situaţia s-a complicat extrem de mult. Şi atunci, pentru a apăra tânărul nostru stat, au revenit acasă sute de ofiţeri şi plutonieri, ofiţeri, specialişti în diferite domenii militare.
De atunci au trecut 20 de ani, dar rana sângerează şi astăzi. 20% din teritoriu, se află în continuare rupt din trupul ţării şi nu este controlat de Guvernul Republicii Moldova. Populaţia din această zonă, mai ales băştinaşii, sunt lipsiţi de drepturi elementare şi se află într-o situaţie dezastruoasă. Şi astăzi problema diferendului transnistrean este o frână serioasă în dezvoltarea ţării noastre şi integrării ei în familia europeană.
Una din cauzele principale a acestei situaţii este dezbinarea societăţii.
Spre regretul nostru, forţele politice, care atunci au susţinut deschis separatismul, iar astăzi o fac pe marii “apărători ai statalităţii”, destabilizează din nou situaţia în societate, tulbură minţile cetăţenilor, îndemnându-i să urce pe baricade. Ei vor cu orice preţ să revină la putere şi să continue opera de deznaţionalizare şi destrămare a statului nostru.
În aceste momente importante pentru destinul ţării, ne adresăm către toţi oameni de bună credinţă, inclusiv celor care, cu arma în mâini, au apărat independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova să nu se lase induşi în eroare de către pseudopatrioţii roşii.
În acesta zi, venim cu un mesaj clar către clasa politică, conducerea statului, societatea civilă: soluţia pentru rezolvarea paşnică a diferendului transnistrean şi reintegrarea ţării este transformarea mecanismului actual de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional.
Aceasta ar fi cea mai mare recunoştinţă celor care în 1992 şi-au jertfit viaţa pentru integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova.
Vă îndemnăm să fim uniţi în jurul Partidului Liberal Democrat din Moldova — ca cea mai viabilă şi puternică forţă a Alianţei pentru Integrarea Europeană, aflată la guvernare, să susţinem în continuare cursul deloc uşor, dar necesar al reformelor.
Noi credem în viitorul european al Republicii Moldova şi vom face tot ce ne stă în puteri pentru a apropia acest timp.
Circa 300 de bărbaţi ai neamului au căzut pe câmpul de luptă, mulţi îşi mai vindecă rănile şi azi. Este de datoria statului, a întregii societăţi să păstrăm memoria celor căzuţi, să avem grijă de familiile acestora, să transmitem din generaţie în generaţie adevărul despre cele trăite.
Ne închinăm în memoria eroilor căzuţi pe câmpul de luptă, iar veteranilor conflictului armat pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova le dorim multă sănătate şi numai succese de acum înainte.
Slavă eroilor! Veşnică pomenire eroilor căzuţi! Dumnezeu să ocrotească Republica Moldova!
Uniunea Ofiţerilor în Rezervă “STEJARUL”
Sursa: www.pldm.md
Uniunea Ofiţerilor în rezervă “Stejarul” a marcat 20 de ani ai Armatei Naţionale
PLDM, 3 septembrie 2011
Ofiţeri în rezervă au constituit Uniunea “Stejarul”
PLDM, 14 octombrie 2010