Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Oportunităţi europene oferite tinerilor

|versiune pentru tipar||
PLDM / 11 iulie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 4 iulie 2012, Şcoala de Studii Europene şi-a încheiat cursurile cu cel de-al treilea modul “Oportunităţi europene pentru tineri”. Modulul a avut două sesiuni: în prima parte tinerii au aflat când şi cum pot aplica pentru o bursă de studii în străinătate. Sesiunea a fost moderată de Ludmila Pavlov, şef Direcţie Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Ministerului Educaţiei.

În cea de a doua parte a sesiunii, moderată de Sandu Coica, fost preşdinte al CNTM, în prezent manager de proiect la Fundaţia Est-Europeană, au fost prezentate avantajele implicării în sectorul asociativ de tineret la nivel european şi oportunităţile de care pot beneficia tinerii.

Şcoala de Studii Europene a avut trei module de bază şi un curs opţional de orientare profesională. În cele trei module, tinerii participanţi au avut ocazia de a studia instituţiile Uniunii Europene, procesul de integrare a Republicii Moldova în UE şi oportunităţile oferite de UE tinerilor.

Şcoala de Studii Europene va fi urmată de Forumul de Integrare Europeană, în cadrul căruia participanţilor li se vor înmâna certificatele de participare. Acest proiect se desfăşoară în cadrul Programului “Agenda Europeană 2012”, o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

Sursa: www.pldm.md

A avut loc şedinţa Consiliului Politic al OF PLDM Comunicat al Partidului Liberal Democrat din Moldova