Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vicepreşedinta PLDM, vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a deschis marţi masa rotundă consacrată extinderii participării femeilor în cadrul partidelor politice, organizată la Chişinău de Misiunea OSCE în Moldova şi Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR).
“Prezenţa femeilor în partide şi iniţiativele femeilor realizate în formaţiunile politice din Moldova oferă echilibru şi aduc politicile mai aproape de oameni, asigurând şi dimensiunea socială”, a afirmat, Liliana Palihovici în deschiderea evenimentului.
Potrivit vicepreşedintei Parlamentului, “dincolo de egalitatea de gen, exprimată în termeni statistici, în politică trebuie să existe şi acces egal la decizii”.
“Iată de ce am lansat o serie de iniţiative legislative, parteneriate, consultări naţionale pentru promovarea egalităţii de şanse dintre bărbaţi şi femei şi programe de leadership. Consider că avem multe de făcut în acest domeniu, iar parteneriatele cu bărbaţii ne vor ajuta să realizăm obiectivele pe care ni le propunem atât în calitate de femei lidere, cât şi în calitate de femei mame şi femei soţii”, a afirmat Liliana Palihovici.
De asemenea. vicepreşedinta Parlamentului a apreciat iniţiativa OSCE de a organiza acest eveniment şi a chemat doamnele să fie mai solidare în promovarea iniţiativelor comune.
Masa rotundă “Sporirea participării femeilor în activitatea partidelor politice” facilitează discuţiile şi schimbul de bune practici privind promovarea participării femeilor la viaţa politică şi publică la nivel local, regional şi naţional. Evenimentul, care se desfăşoară între 4 şi 6 septembrie 2012, reuneşte mai mulţi experţi din cadrul organizaţiilor naţionale şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice şi societăţii civile.
Serviciul de presă al PLDM
Sursa: www.pldm.md