Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Continuă vizita lui Valeriu Streleţ în SUA

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 septembrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În cadrul vizitei pe care o întreprinde în SUA, vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, a avut pe parcursul zilei de 4 septembrie întrevederi cu mai mulţi oficiali americani, între care secretarul de stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall, ex-guvernatorul statului Vermont, Howard Dean, şi congresmanul, David Price.

La întrevederea cu Elaine Marshall a fost pusă în discuţie necesitatea aprofundării şi extinderii cooperării comercial-economice cu statul Carolina de Nord, în baza Memorandumului de principii şi proceduri cu privire la dorinţa de a întări relaţiile bune, semnat în ianuarie 2010, în timpul vizitei premierului Vlad Filat în SUA.

Elaine Marshall a apreciat înalt relaţiile de cooperare pe multiple planuri stabilite între R. Moldova şi Carolina de Nord, afirmând că acestea urmează a fi dezvoltate pe viitor. De asemenea, secretarul de stat al Carolinei de Nord a dat asigurări că va folosi toate pârghiile de care dispune, pentru a face advocacy în scopul scoaterii ţării noastre de sub incidenţa Amendamentului Jackson Vanik până la sfârşitul anului. La fel, Elaine Marshall s-a pronunţat pentru o implicare mai activă a SUA în soluţionarea diferendului transnistrean.

Ultimele evoluţii în procesul de negocieri privind reglementarea problemei transnistrene au fost abordate şi în cadrul întrevederii vicepreşedintelui PLDM, Valeriu Streleţ, cu Howard Dean, ex-guvernator de Vermont, ex-preşedinte al Convenţiei Naţionale a Partidului Democrat din SUA. Streleţ a subliniat că Republica Moldova mizează în continuare pe suportul Statelor Unite în vederea identificării unei soluţii durabile în cadrul formatului de negocieri 5+2, precum şi în dialogul direct dintre Washington şi Moscova. O premisă reală pentru rezolvarea acestei probleme ar fi şi înlocuirea trupelor de pacificatori cu o misiune internaţională sub mandat ONU, a spus Valeriu Streleţ.

Vicepreşedintele PLDM s-a întâlnit şi cu congresmanul democrat David Price, co-preşedinte al Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA “Congressional Moldova Caucus”.

Valeriu Streleţ a exprimat mulţumiri oficialului american pentru sprijinul pe care SUA îl acordă Republicii Moldova în promovarea reformelor, subliniind că SUA pot contribui semnificativ la impulsionarea proceselor de integrare europeană a ţării noastre.

David Price a salutat performanţele înregistrate în implementarea reformelor, accentuând că SUA susţin dezvoltarea cursului pro-european şi democratic al Republicii Moldova.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici: “Femeile oferă echilibru, aduc politicile mai aproape de oameni şi asigură dimensiunea socială” Valeriu Streleţ s-a întâlnit cu guvernatorul statului Carolina de Nord