Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Mesajul Fracţiunii PLDM cu ocazia Zilei internaţionale a medicului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 1 octombrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Cu prilejul sărbătorii “Ziua internaţională a medicului”, fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova adresează cele mai sincere felicitări şi frumoase urări de bine întregii societăţi medicale.

Vă apreciem pentru devotamentul în munca de fiecare zi, insistenţa şi ardoarea profesională în salvarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, pentru sârguinţa şi căldura omenească dăruită pacienţilor.

Într-adevăr, profesia de medic este una din cele mai nobile, mai complicate, dar şi mai curajoase, care necesită devotament şi implicare. Nici o tehnologie din lume, nici cel mai sofisticat echipament medical nu vor putea vreodată înlocui căldura şi sensibilitatea omului care tratează nu doar boala, dar şi sufletul celui aflat în suferinţă.

Un medic adevărat ştie nu doar să vindece, ci şi insuflă încredere pacientului, îi oferă nu doar şansa de a trăi, dar şi speranţa de viaţă.

Pentru neobosita Dumneavoastră trudă Vă mulţumim şi Vă dorim cât mai multă răbdare, sănătate, realizări profesionale şi prosperare.

Sursa: www.pldm.md

Deputaţi PLDM: Pedofilii nu vor fi graţiaţi sau amnistiaţi Tineretul Liberal Democrat din Moldova negociază aderarea la YEPP