Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea parlamentară a PLDM a elaborat un proiect de Lege cu privire la oamenii de creaţie şi uniunile de creaţie, pe care l-au înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului.
Potrivit autorilor, elaborarea proiectului a fost dictată de necesitatea înlăturării carenţelor existente în legislaţia cu privire la uniunile de creaţie.
Deputatul Ghenadie Ciobanu susţine că Legea cu privire la oamenii de creaţie şi uniunile de creaţie garantează şi reglementează aspecte ce ţin de activitatea oamenilor de creaţie, proprietatea intelectuală a omului de creaţie, remunerarea, asigurarea socială şi asigurarea cu pensii, vechimea în muncă, asigurarea cu locuri de muncă, dreptul la odihnă etc.
De asemenea, legea asigură crearea garanţiilor legale pentru reglementarea relaţiilor de drept, legate de particularităţile fondării şi activităţii uniunilor de creaţie şi asociaţiilor uniunilor de creaţie, cu scopul de a păstra şi a dezvolta tradiţiile literaturii şi artei naţionale.
În nota informativă ce însoţeşte iniţiativa legislativă, se spune că “statul are un beneficiu inestimabil din activitatea uniunilor de creaţie prin completarea patrimoniului şi repertoriului naţional al teatrelor, organizaţiilor concertistice, fondurilor radioului şi televiziunii publice cu lucrări literare, dramaturgice şi muzicale noi, din activitatea educaţională desfăşurată de uniunile de creaţie, din crearea imaginii culturii naţionale pe plan mondial”.
Spre deosebire de alte organizaţii obşteşti, uniunile de creaţie reprezintă o formă de sindicate profesionale multifuncţionale, care întrunesc doar profesionişti, se mai menţionează în nota informativă.
Sursa: www.pldm.md
La iniţiativa deputaţilor PLDM, la 15 ianuarie vom marca Ziua Naţională a Culturii
PLDM, 13 aprilie 2012
PLDM va propune instituirea Zilei Naţionale a Culturii
PLDM, 10 februarie 2012