Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liliana Palihovici şi Ivan Ionaş au efectuat o vizită de lucru în com. Cărpineni, r-nul Hânceşti

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 octombrie 2012 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 15 octombrie curent, vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, şi deputatul PLDM, Ivan Ionaş, au efectuat o vizită de lucru în comuna Cărpineni, raionul Hânceşti. Deputaţii au discutat cu cetăţenii despre problemele cu care se confruntă, dar şi au monitorizat implementarea proiectele câştigate de primărie.

Conform agendei de lucru, mai întâi, deputaţii s-au deplasat la Spitalul din com. Cărpineni, unde au discutat despre situaţia în care s-a pomenit instituţia medicală. Pentru a linişti cetăţenii, dar şi a infirma zvonurile, precum că instituţia medicală va fi lichidată, deputaţii l-au invitat pe ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, să clarifice situaţia.

Andrei Usatâi a explicat locuitorilor din com. Cărpineni că spitalul nu va fi închis, ci va fi ajustat necesităţilor populaţiei.

“Vom selecta pacienţii. În dependenţă de situaţia bolnavilor, unii vor rămâne în spitalul de la Cărpineni, iar alţii vor fi transferaţi în instituţiile de profil din Hânceşti sau Chişinău. Spitalul de la Cărpineni va avea câteva secţii: terapia generală, pediatria, chirurgia şi maternitatea. Vom avea grijă ca acest spital să fie amenajat, pentru ca pacienţii care vor veni să se simtă confortabil”, a spus ministrul.

“Noi nu vrem să fim pe poziţia acelor care au închis spitale. Noi vrem să facem un spital modern, cu servicii de calitate. Ne propunem ca toate serviciile din spital să le menţinem şi să le îmbunătăţim”, a menţionat vicepreşedinele Parlamentului, deputatul PLDM, Liliana Palihovici.

Ivan Ionaş a promis consătenilor săi că deputaţii PLDM vor face tot ce este necesar pentru ca spitalul să funcţioneze, iar oamenii să nu fie nevoiţi să se deplaseze în alte instituţii mediacale.

“Recent am amenajat curtea spitalului, iar în viitorul apropiat, prin intermediul unui proiect, ne propunem să renovăm geamurile, ferestrele şi secţia de pediatrie”, a spus Ionaş.

Ulterior, deputaţii au mers la Gimnaziul nr. 2 din Cărpineni. Aici ei s-au interesat de gestionarea resurselor financiare alocate pentru schimbarea geamurilor, reparaţia cazangeriei şi amenajarea teritoriului.

La fel, Ivan Ionaş a inspectat şi cei 1350 de metri de drum de acces către regiunea “Topor”. Deputatul a spus că acest drum nu a fost reparat de 50 de ani, iar cele 600 de familii care locuiesc aici, pe timp ploios, nu se puteau deplasa la spital.

Primarul comunei, Ion Cărpineanu, a familiarizat deputaţii şi cu condiţiile de la Gimaziul-Grădiniţa nr. 3 din localitate, care a fost reparat. De asemenea, Ion Cărpineanu a menţionat că instituţia a atras şi un proiect al UE, prin intermediul căruia a fost construit un sistem termic pe bază de biomasă. Primarul liberal democrat al comunei Cărpineni le-a mulţumit deputaţilor pentru suportul oferit de-a lungul mandatului său.

La finele vizitei, Liliana Palihovici şi Ivan Ionaş au mers şi la copiii de la grădiniţa “Andrieş”.

Sursa: www.pldm.md

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Mondiale a Femeilor din mediul rural Securitatea energetică a R. Moldova — în vizorul EURONEST