Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Academia Politică îşi desfăşoară cursurile

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 octombrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Academia Politică, lansată de Tineretul Liberal Democrat din Moldova, îşi desfăşoară cursurile de instruire pentru cei 40 de tineri selectaţi în cadrul programului.

Marţi, 23 octombrie, preşedintele TLDM, George Mocanu i-a invitat la seminar pe ministra Educaţiei, Maia Sandu şi vicepreşedintele PLDM, responsabil de domeniul educaţiei, Grigore Belostecinic.

În cadrul discuţiilor, oficialii au împărtăşit tinerilor experienţa lor de activitate, au discutat despre reforma în sistemul educaţional şi perspectivele economice ale Republicii Moldova.

Discuţiile au purtat un caracter interactiv. Într-o atmosferă degajată, participanţii au adresat zeci de întrebări.

Tinerii au fost curioşi să afle principala lecţie pe care a învăţat-o Grigore Belostecinic, de când s-a lansat în politică.

“În politică trebuie să fii responsabil. Responsabil în faţa electoratului şi al echipei din care faci parte, să-ţi îndeplineşti cu onoare promisiunile şi să realizezi programul politic asumat”, a declarat Grigore Belostecinic.

De asemenea, Belostecinic a răspuns la întrebări ce ţin de studiile universitare, mobilitatea academică, taxele de studii, combaterea corupţiei în instituţiile de învăţământ, implementarea proiectelor de plasare a studenţilor în câmpul muncii şi activitatea incubatorului de afaceri pentru studenţi.

În a doua parte a discuţiilor, Grigore Belostecinic a prezentat tinerilor un raport al realităţilor şi perspectivelor economiei Republicii Moldova, în care a argumentat dinamica lunară a sectorului industrial, cea a transferurilor de mijloace băneşti din străinătate efectuate de persoane fizice prin băncile ţării noastre, cea a datoriei externe, dar şi dinamica investiţiilor directe în Republica Moldova.

La rândul său, ministra Educaţiei, Maia Sandu a vorbit tinerilor despre reforma în sistemul educaţional, menţionând că va depune toate eforturile pentru că elevii să poată învăţa într-o şcoală modernă.

“Ne propunem proiecte reformatoare, care ar permite îmbunătăţirea standardelor de calitate de predare şi evaluare, securitatea elevilor în şcoală, autonomia instituţiilor de învăţământ şi introducerea tehnologiilor informaţionale în procesul de instruire”, a puntat ministra Educaţiei.

La finalul seminarului, Maia Sandu şi Grigore Belostecinic au urat succes tinerilor şi i-au îndemnat să nu-şi piardă optimismul, suflul inovator şi puterea de a schimba lucrurile în Republica Moldova.

Cursurile Academiei Politice se desfăşoarăa în perioada 9 octombrie — 4 decembrie anul curent.

Sursa: www.pldm.md

Organizaţia Municipală a TLDM a lansat Clubul de Dezbateri Politice Sergiu Palihovici a renunţat la mandatul de consilier municipal