Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 6 noiembrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova menţionează că acuzaţiile Procuraturii Generale potrivit cărora prin redirecţionarea în adresa sa a petiţiilor primite de deputaţi de la cetăţeni, ar pune în pericol independenţa şi afectează activitatea Procuraturii sunt nefondate.

Atribuţiile Procuraturii sunt asigurarea aplicării legii, apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului atunci cînd încălcarea acestora atrage sancţiune penală.

În temeiul art.23 din Legea despre statutul deputatului în Parlament care stabileşte că: “Deputatul ca reprezentant al puterii legislative supreme este în drept să ceară la faţa locului încetarea încălcării legii, iar în caz de necesitate să adreseze organelor şi persoanelor oficiale respective cerinţa de a fi oprită încălcarea legii, lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. Persoanele oficiale din organele de stat şi cele obşteşti, din unităţi cărora le este adresată cerinţa deputatului sînt obligate să i-a fără întîrziere măsuri pentru oprirea încălcării, iar în caz de necesitate şi măsuri pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor, informându-l ulterior pe deputat”.

Toate petiţiile adresate procuraturii şi altor organe de ocrotire a normelor de drept sunt din numele cetăţenilor care, din diferite motive, nu au acces la subdiviziunile organelor de ocrotire a normelor de drept din teritoriu. În adresările lor deputaţii au solicitat doar să fie examinate aceste cazuri în baza legii, fără a da indicaţii cum să fie soluţionate.

În aceeaşi ordine de idei Legea cu privire la petiţionare stabileşte că organul sau persoana oficială cărora le-au fost adresate petiţiile sînt obligate să examineze petiţiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de lege, să asigure restabilirea drepturilor lezate şi recuperarea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat etc.

Precizăm că nici un deputat PLDM nu încearcă să submineze autoritatea şi independenţa Procuraturii. De asemenea, noi pledăm pentru respectarea legii de către toţi cetăţenii.

De asemenea, ne rezervăm dreptul să facem publice răspunsurile primite de la procurori la adresările deputaţilor membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova
Sursa: www.pldm.md

La Ciocana s-au întrunit preşedinţii şi secretarii organizaţiilor primare PLDM Academia Politică şi-a ţinut al 8-lea curs de instruire