Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al fracţiunii parlamentare a PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 noiembrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Proiectul de lege privind modificarea art.70 şi 71 din Constituţia Republicii Moldova, privind limitarea imunităţii deputaţilor, rămâne în continuare semnat doar de deputaţii din cadrul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Deşi fracţiunea PLDM a lansat în mod repetat, pe data de 14 noiembrie a anului curent, apelul către toţi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova să semneze şi ulterior să voteze proiectul de lege privind limitarea imunităţii deputaţilor, până în dimineaţa acestei zile, niciun deputat din cadrul celorlalte fracţiuni parlamentare nu a semnat documentul.

Reamintim că proiectul este semnat de 31 de deputaţi PLDM, iar pentru înregistrarea şi includerea lui în procedura de examinare parlamentară sunt necesare semnăturile a cel puţin o treime din numărul total de legislatori (minimum 34).

Iniţiativa a fost lansată de către deputaţii PLDM în luna iulie a anului 2011 şi a fost avizată pozitiv de Curtea Constituţională. La momentul expedierii pentru avizare către Curtea Constituţională, proiectul a fost semnat de 35 de deputaţi, dintre care 31 din fracţiunea PLDM şi 4 din fracţiunea PL.

Limitarea imunităţii parlamentarilor este prevăzută şi în programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova “Integrare Europeană: libertate, democraţie, bunăstare”, care a fost votat de 59 de deputaţi, membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană.

Sursa: www.pldm.md

La Şoldăneşti a fost inaugurat un monument în memoria victimelor deportărilor şi a fost lansată cartea “Calvarul deportărilor” Educaţia — tema de discuţie în cadrul Clubului de Dezbateri Politice de la UPS “Ion Creangă”