Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii PLDM, membri ai Biroului Permanent al Parlamentului, nu au votat împotriva includerii pe ordinea de zi a proiectului privind constituirea unei comisii de anchetă, care să evalueze situaţia de la Banca de Economii.
Declaraţiile preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, precum că PLDM ar fi votat împotrivă sunt false.
Precizăm că deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, membri ai Biroului Permanent al Parlamentului, au propus ca acest subiect să fie discutat în cadrul şedinţei din 21 februarie, astfel încât să fie evitată tensionarea situaţiei din acest domeniu.
Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova îndeamnă toţi actorii politici să trateze cu calm şi maximă responsabilitate subiectul ce vizează sistemul bancar din Republica Moldova. Orice declaraţie iresponsabilă a factorilor politici poate provoca daune irecuperabile.
Sursa: www.pldm.md