Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii din fracţiunea parlamentară a PLDM vor participa mâine, 2 martie 2013, la acţiuni de comemorare a celor căzuti pentru independenţa şi integritatea teritorială a R. Moldova. Astfel, la ora 10:00, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, împreună cu mai mulţi deputaţi vor depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfţnt, iar la ora 10:15 vor participa la marşul spre Memorialul “Eternitate”. La ora 11.00, participanţii vor depune flori la monumentul “Maica Îndurerată”.
De asemenea, mai mulţi deputaţi vor participa la acţiunile organizate în alte localităţi ale ţării.
Iurie Apostolachi va participa la depunerea de flori care va avea loc la Fântâna Eroilor din satul Varniţa, Anenii Noi.
Nicolae Juravschi va participa la mitingul organizat în oraşul Căuşeni, iar la acţiunile de comemorare organizate la Cimişlia va fi prezent Andrei Vacarciuc.
Elena Frumosu se va întâlni cu cetăţenii din Criuleni care au participat la conflictul armat de la Nistru, iar Iurie Ţap cu cei de la Floreşti.
La evenimentele organizate la Glodeni va fi prezent deputatul Lilian Zaporojan, iar la Hânceşti -Nae-Simion Pleşca.
Gheorghe Focşa va participa la acţiunile de comemorare care vor avea loc la Leova, iar Petru Ştirbate la Orhei.
Nicolae Olaru se va întâlni cu participanţii la lupte din raionul Rezina, iar Iurie Chiorescu va fi prezent la acţiunile de comemorare de la Sângerei.
La mitingul organizat la Soroca va participa Alexandru Cimbriciuc, iar la Străşeni Simion Grişciuc. La ceremoniile organizate la Teleneşti va fi prezent Vladimir Hotineanu, iar la cele de la Şoldăneşti, Maria Nasu.
Sursa: www.pldm.md