Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputatul PLDM, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi, a avut o întrevedere cu Matthias Meyer, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Germaniei în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre relaţiile de colaborare dintre cele două state şi proiectele demarate în comun. Participanţii la discuţie au punctat necesitatea dezvoltării în continuare a acestora.
Chiril Lucinschi a menţionat că, în ultimii trei ani relaţiile bilaterale au evoluat semnificativ, iar Germania este unul dintre 5 cei mai importanţi parteneri comerciali ai Moldovei.
De asemenea, Chiril Lucinschi şi Matthias Meyer au discutat despre situaţia politică din ţara noastră.
Ambasadorul Germaniei a menţionat necesitatea identificării în mod urgent a unei soluţii pentru depăşirea crizei politice actuale şi continuarea reformelor demarate şi a reiterat importanţa menţinerii parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, Matthias Meyer s-a arătat convins că treptat va fi soluţionată şi chestiunea conflictului transnistrean.
Sursa: www.pldm.md