Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liberal democraţii din or. Codru — antrenaţi în acţiuni de salubrizare a oraşului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 aprilie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 20 aprilie curent, membrii PLDM din oraşul Codru, municipiul Chişinău, au organizat o acţiune de salubrizare, în cadrul căreia au plantat peste o mie de arţari şi au amenajat staţiile de aşteptare din oraş. La acţiune au participat peste 30 de persoane în frunte cu primarul liberal democrat, Vladimir Munteanu.

Vladimir Munteanu, a menţionat că acţiunea are menirea de a responzabiliza membrii comunităţii în ceea ce priveşte salubrizarea şi păstrarea curăţeniei. “Nu suntem indiferenţi şi vrem ca în oraşul Codru să fie curat înainte de Sfintele Sărbători de Paşti”, a punctat primarul liberal democrat.

Echipaţi cu greble şi hârleţe, liberal democraţi au curăţat trotuarele de crengi şi frunze uscate, au strâns deşeurile menajere şi au sădit pomi.

Secretarul OT sect. Centru mun. Chişinău a PLDM, Victor Sandu, a declarat că asemenea acţiuni au loc periodic şi a exprimat speranţa că acest exemplu va servi drept imbold pentru întreaga societate să participe activ la acţiunile de salubrizare, prin amenajarea curţilor, terenurilor adiacente imobilelor, igienizarea spaţiilor verzi.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a discutat cu fracţiunea parlamentară a PL Tinerii liberal democraţi de la ASEM — implicaţi în acţiuni ecologice