Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liceenii TLDM Youth Club 2.0 au făcut o vizită la guvern

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 aprilie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Recent, membrii TLDM Youth Club 2.0 au efectuat o vizită la Guvernul Republicii Moldova, unde au făcut cunoştinţă cu organizarea internă a Executivului. La eveniment au participat 25 de tineri din liceeile din mun. Chişinău şi Edineţ.

În cadrul întâlnirii participanţii au discutat despre funcţionarea Cabinetului de miniştri, principalele priorităţi ale guvernării actuale în cadrul sectorului economic şi informaţional, precum şi despre viitoarele acţiuni, care urmează a fi întreprinse pentru atragerea investitorilor străini. Pe marginea acestui subiect s-au adus la cunoştinţă unele date şi exemple concrete de parteneriat cu firmele din Germania, dar şi despre potenţiala îmbunătăţire a serviciilor prestate de unele companii de stat, în cazul privatizării lor.

“Principalul domeniu de dezvoltare în viitor va fi domeniul tehnologiilor informaţionale”, a menţionat Victoria Roşca, consultant executiv la Centrul de E-guvernare, în cadrul discuţiilor despre digitalizarea tuturor documentelor şi transformarea întregului sistem în unul total electronic. De asemenea, s-a mai menţionat posibilitatea aplicării semnăturii digitale, solicitarea unor documente în regim online atât din Republica Moldova, cât şi din afara statului.

Spre final membrii Youth Club 2.0 au avut posibilitatea de a vizita sala de şedinţe a Guvernului Republicii Moldova, unde s-au simţit în postura miniştrilor.

Youth Club 2.0 este o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova, prin care îşi propune crearea unei platforme de instruire, dezbateri şi implicare pentru liceenii din Republica Moldova.

Sursa: www.pldm.md

Deputatul Alexandru Cimbriciuc a fost ales vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului de Independenţa din RM Declaraţia Partidului Liberal Democrat din Moldova