Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Valeriu Streleţ: Vom depune eforturi pentru a avansa cât mai mult în dialogul cu Uniunea Europeană

|versiune pentru tipar||
PLDM / 7 mai 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele fracţiunii parlamentare al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, E.S. Mátyás Szilágyi. În cadrul întrevederii cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii referitoare la relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ungaria, precum şi la dialogul ţării noastre cu Uniunea Europeană.

Valeriu Streleţ a apreciat colaborarea dintre cele două ţări şi a punctat necesitatea intensificării dialogului la nivel parlamentar.

Preşedintele fracţiunii PLDM a mulţumit pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova şi a menţionat că ţara noastră mizează în continuare pe susţinerea Ungariei, în special la capitolul integrare europeană.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre ultimele evenimente politice din ţara noastră. Valeriu Streleţ a precizat că obiectivul fracţiunii parlamentare a PLDM este continuarea dialogului cu Uniunea Europeană.

“Deputaţii PLDM vor continua să muncească, astfel încât să fie îndeplinite obiectivele anunţate anterior. Noi vom depune eforturi pentru a avansa cât mai mult în dialogul cu Uniunea Europeană”, a menţionat preşedintele fracţiunii PLDM.

La rândul său, E.S. Mátyás Szilágyi a reiterat sprijinul Ungariei şi a specificat că situaţia politică din Republica Moldova nu trebuie să afecteze dialogul cu Uniunea Europeană. Ambasadorul Ungariei şi-a exprimat speranţa că în cel mai scurt timp criza politică va fi depăşită.

Sursa: www.pldm.md

TLDM a stabilit relaţii de colaborare cu Uniunea Tânără a partidului condus de Angela Merkel PLDM a fost reprezentat la şcoala de primăvară “Principii pentru o societate liberă”