Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Reacţia PLDM la declaraţiile calomnioase ale lui Mihai Ghimpu

|versiune pentru tipar||
PLDM / 28 mai 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) respinge afirmaţiile şi presupunerile aberante şi false ale liderului Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, precum că în spatele situaţiei de la întreprinderea de stat “Registru” ar sta exponenţi ai PLDM.

Calificăm aceste afirmaţii drept o inducere în eroare a opiniei publice, în mod intenţionat, şi drept o încercare de prejudiciere a imaginii PLDM şi exponenţilor săi.

Guvernul condus de liderul PLDM, Vlad Filat, a luptat permanent împotriva deciziilor suspicioase ale instanţelor de judecată şi s-a opus de fiecare dată, când s-a încercat prejudicierea intereselor statului sau a agenţilor economici care au devenit ţinta unor scheme ilegale cu scopul de preluare a proprietăţii. PLDM va continua să depună eforturi în acest sens, folosind toate mecanismele legale pe care le are la dispoziţie.

De asemenea, calificăm această ieşire a lui Mihai Ghimpu drept o expresie a trăirilor sale politice de moment şi drept o reacţie la poziţia fermă a PLDM în raport cu prezenţa PL în noua formulă de guvernare a Republicii Moldova.

PLDM îi cere liderului PL să nu se lase dominat de interese politice şi de emoţii şi să abordeze un comportament matur şi responsabil, aşa cum trebuie să fie orice om politic.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a susţinut o prelegere publică la Academia de Ştiinţe Liceenii TLDM Youth Club 2.0 s-au întâlnit cu vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici