Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Onorată asistenţă,
Stimaţi concetăţeni,
Urmând procedura constituţională, am venit astăzi aici în faţa domniilor voastre pentru a vă prezenta componenţa unui nou Cabinet de miniştri şi programul de guvernare.
În câteva minute, voi cere votul Dumneavoastră de încredere. Dar mai întâi aş vrea să mă asigur că avem cu toţii acelaşi mod de înţelegere a votului de astăzi. În esenţă, acesta nu este un vot pentru sau împotriva unui guvern. Este un vot pentru o mişcare înainte, pentru continuarea procesului de modernizare a ţării — este imboldul care trebuie să avanseze Moldova mai departe, o transformare care trebuie să ne apropie de Europa cu o mai mare viteză, mişcare, ce trebuie să genereze mult mai repede şi mai concret condiţii mai bune de viaţă pentru cetăţeni.
Nevoia de transformare a fost evidentă pentru noi de la bun început. Cetăţenii noştri sunt pe bună dreptate nemulţumiţi de condiţiile în care trăiesc. Avem insuficiente locuri de muncă. Sunt prea mari preţurile. Este prea multă fărădelege şi prea încet avansează ţara noastră spre Europa.
Cetăţenii noştri nu doresc să se întoarcă în trecutul nu prea îndepărtat, când Moldova era izolată de Europa, când abuzurile de tot felul erau la ordinea zilei, iar libertatea de exprimare — suprimată. Acesta este motivul pentru care in 2009 am votat pentru un curs european.
Permiteţi-mi pe această cale să îmi exprim gratitudinea faţă de colegii care au avut atunci curajul să iniţieze atunci o luptă politică pentru viitorul european al Republicii Moldova, au creat Alianţa pentru Integrare Europeană. Atunci, în 2009, în plină criză economică, izolare pe plan extern s-a reuşit cel mai important — consolidarea viitorului european al Republicii Moldova. Vreau să mulţumesc dlui Preşedinte Vlad Filat, precum şi celorlalţi colegi, pentru efortul depus în depăşirea crizelor, pentru acţiunile ferme de transformare europeană a instituţiilor statului, pentru proiectele de dezvoltare în domeniul infrastructurii, în domeniul social, al educaţiei şi sănătăţii, pentru eforturile de reintegrare a Republicii Moldova — programe care oferă Moldovei realizări istorice concrete menite să schimbe viaţa oamenilor spre bine.
În aceeaşi ordine de idei, vreau să mulţumesc tuturor miniştrilor, demnitarilor de stat care au activat pe parcursul ultimilor aproape patru ani în Guvern, care au reuşit menţinerea unei agende de reforme fără precedent pentru Republica Moldova, o agendă invidiată de alte ţări.
Stimaţi deputaţi!
Este evident că oamenii sunt nemulţumiţi că progresul nostru spre o viaţă mai bună este lent. Şi ei au dreptate: noi trebuie să ne mişcăm cu mai multa fermitate si o viteză mai mare!
Frustrările există dintr-un motiv foarte simplu: de prea mult timp, se comite o greşeală se pun interese politice înaintea intereselor cetăţenilor şi ale statului în general.
Este o mare provocare ca actorii politici responsabili să dea dovadă de capacitate de a renunţa la ambiţiile politice şi de a se axa pe ceea ce contează mai mult: viteză mai mare în implementarea reformelor şi mai multă grijă faţă de cetăţeni.
Acum trebuie să ne concentram pe nevoia de mişcare înainte pe care şi-o doresc oamenii, pe necesitatea stringentă de a institui un guvern stabil, activ şi pe deplin împuternicit care să-şi îndeplinească toate atribuţiile pe plan intern şi extern.
Nu avem dreptul să ratăm calea spre locul istoric pe care l-a câştigat Republica Moldova în ultimii trei ani.
Urmând acest apel consider drept o sarcină importantă a actualei coaliţii de guvernare, edificarea unui sistem corect de control şi echilibru pentru ca democraţia noastră să fie una funcţională, iar justiţia una pentru toţi.
În primul rând vreau să menţionez că programul de guvernare al executivului pe care urmează să îl votaţi, este continuarea efortului Guvernului anterior. Împreună cu colegii din partidele ce fac parte din noua majoritate parlamentară, ne-am propus să optimizăm toate acţiunile să accelerăm unele reforme.
În cadrul noului Guvern vom insista pe funcţionalitatea instituţiilor şi o coordonare mult mai eficientă a activităţii ministerelor, minimalizând incursiunile politice în domeniul administrativ. Am instituit mai multe structuri de coordonare, care nu au scopul de a limita acţiunile cuiva dar invers, de a împuternici Guvernul, Parlamentul cu acţiuni care să aducă la realizarea angajamentelor noastre în faţa cetăţenilor.
Noua coaliţie de guvernare va trebui să depună efort pentru asigurarea echilibrelor şi garanţiilor în activitatea instituţiilor de drept şi a justiţiei. În Republica Moldova nu trebuie să avem justiţie selectivă. Voi depune toate eforturile, politice, administrative şi de orice fel, să nu admitem ca vreuna din instituţiile statului să fie folosită în interes îngust.
Într-un stat democratic, cât de vigilentă nu ar fi puterea, rolul central în identificarea dezechilibrelor a lacunelor în administrare, revine opoziţiei. Înţeleg, că pe noi ne desparte o diferenţă de ideologice, viziune diferită asupra dezvoltării ţării — însă, indiferent de această diferenţă a viziunilor mizăm pe conlucrare cu opoziţia, mizăm pe spiritul critic al acesteia şi aportul pe care îl poate aduce în perfecţionarea actului guvernării.
Chiar dacă am avut timp pentru a consulta programul de Guvernare, am reuşit să avem o discuţie matură cu partenerii sociali — sindicatele, patronatele. Vreau să declar cu toată responsabilitatea, că indiferent de dificultatea unor situaţii de criză, presiunea reformelor vom avea un dialog şi o conlucrare permanentă atât cu organizaţiile sindicale, cât şi cu patronatele, asociaţiile investitorilor străini. Or, numai aşa putem realiza ambele imperative — mai multă grijă faţă de cetăţeni dar şi dezvoltarea economică durabilă.
Şi cel mai important lucru: guvernul îşi asumă un set de angajamente concrete pentru oameni — aceasta este regula de bază pentru toţi membrii guvernului.
O prioritate absolută este extinderea ocupării forţei de muncă. Ca parte a programului nostru de guvernare, valorificarea investiţiilor actuale trebuie făcută şi pe domeniul locurilor de muncă pe care acestea le generează. Accelerarea lucrărilor de construcţie a drumurilor, a sistemelor de aprovizionare cu apă, a altor obiecte de infrastructură este un obiectiv extrem de important. Nu vom permite tărăgănarea acestor lucrări şi condiţii preferenţiale iar cei care au împiedicat aceste procese, vor fi sancţionaţi. Aceste investiţii vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a oamenilor şi vor permite, în acelaşi timp, crearea de noi locuri noi de muncă.
Crearea de noi locuri de muncă bine plătite urmează să fie atât motivul, cât şi rezultatul eforturilor de accelerare şi promovare a reformelor concrete, menite să amelioreze climatul de afaceri, să atragă noi investiţii în economie, să promoveze exporturile, să liberalizeze piaţa internă de bunuri şi servicii.
Programul de guvernare presupune reducerea birocraţiei şi corupţiei prin aplicarea instrumentelor de guvernare electronică, astfel încât relaţia dintre stat şi cetăţean sa fie una transparentă, rapidă şi eficientă.
Asta va duce la eliminarea serviciilor publice ineficiente si depăşite de timp. Vom revizui si debirocratiza legislaţia fiscala pentru a asigura o relaţie echitabila dintre stat si investitorii in economia noastră — atât locali, cât şi străini — sectorul privat fiind un motor principal de creare a locurilor de munca pentru cetăţenii noştri.
Ne vom concentra, în special, pe extinderea ocupării forţei de muncă pentru femei şi pentru tineretul nostru. Vom lua măsuri care să ofere tinerilor oportunităţi de angajare în câmpul muncii, de rând cu implementarea reformelor ce se impun pentru ca munca lor să fie bine plătită.
În acest context, vreau să menţionez că dezvoltarea rurală este o abordare care va permite integrarea tuturor categoriilor de cetăţeni, indiferent de locul de trai, în programe de abilitare economică. Dezvoltarea agro-turismului, a antreprenorialului agricol rural — prin implementarea programelor europene va permite un salt atât pentru modernizarea agriculturii cât şi pentru dezvoltarea comunitară.
Vom continua renovarea si dotarea şcolilor — un proiect important privind dezvoltarea şcolilor de circumscripţie fiind deja în proces de implementare. Vom promova parteneriatele public-private pentru echiparea universităţilor şi căminelor cu echipamente moderne, cu acces liber la internet şi vom întreprinde paşi concreţi pentru integrarea tinerilor in programele de schimb universitar internaţional, astfel încât ei să se simtă parte a comunităţii europene.
Vom asigura o participare mai activă a femeilor în viaţa publică a societăţii noastre prin încurajarea sporirii cotei de participare a femeilor la luarea deciziilor şi în structurile de reprezentare politică şi publică şi asigurarea egalităţii şanselor în domeniul social-economic. În acest context, mă bucur că în componenţa guvernului pe care urmează să îl votaţi, numărul femeilor este mai mare.
Programul nostru de guvernare include, de asemenea, angajamentul de a lua măsuri mai concrete pentru consolidarea justiţiei şi combaterea corupţiei.
Ne angajăm, de asemenea, să continuăm reforma poliţiei, de abia începută.
Este absolut imperativ pentru succesul întregii reforme toleranţa zero faţă de corupţia din sistemul judiciar, responsabilizarea tuturor exponenţilor sistemului judiciar şi instituirea unor standarde de integritate mult mai riguroase în sectorul justiţiei, inclusiv în procuratură. Reforma Procuraturii generale este esenţială şi nu mai poate aştepta până după următoarele alegeri ordinare!
Din altă parte, toleranţa zero faţă de corupţie este posibilă şi prin asigurarea unui trai decent celor ce trebuie să servească societatea — funcţionarii publici, profesorii, medicii, poliţiştii — cei, cu care cetăţenii noştri interacţionează in fiecare zi, cei ce reprezintă statul.
Dar înainte de toate, ne angajăm să progresăm mai rapid pe calea integrării europene. Scopul nostru principal este să construim Europa la noi acasă: o ţară reintegrata, cu drumuri europene, şcoli şi universităţi europene, sistem de sănătate european, poliţie europeană dar mai ales un viitor european şi încrederea în ziua de mâine. Cetăţenii Republicii Moldova înţeleg foarte bine ce înseamnă integrare în Europa: mai multe locuri de muncă şi salarii mai mari, mai multe investiţii, mai multă libertate de circulaţie, preţuri corecte la produse şi servicii de o calitate mai bună, o justiţie mai dreaptă pentru toţi cetăţenii.
Noul guvern va continua progresele deja începute în privinţa liberalizării regimului de vize, comerţului liber, integrării economice, Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, dar şi reintegrarea tarii. Dacă azi acordaţi un vot de încredere noului guvern, acesta va fi, cu siguranţă, un vot pentru pregătirea ţării noastre pentru Summit-ul din noiembrie al Parteneriatului Estic al UE de la Vilnius.
Lupta împotriva corupţiei, flagel care afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, securitatea statului trebuie să fie un obiectiv prioritar pentru toate instituţiile statului.
În acelaşi context eforturile guvernului vor îndreptate spre implementarea unui şir de priorităţi sociale economice şi de drept.
În domeniul economiei vom depune toate eforturile pentru a asigura un influx de investiţii în Republica Moldova, ceea ce va genera atât locuri de muncă, cât şi o capacitate de export crescândă. În acest scop, doar câţiva din paşii pe care îi vom întreprinde sunt:
Un element important al reformelor menite să impulsioneze activitatea economică, va fi liberalizarea tuturor pieţelor şi protecţia concurenţei.
De asemenea vom promova eliminarea barierelor legale şi administrative pentru producătorii de resurse energetice alternative;
Vom stimula şi facilita accesul noilor companii, a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în afaceri, ceea ce va fi un motor de generare a locurilor de muncă în sine, dar şi un teren unde fiecare va putea să îşi realizeze ideile de afaceri. Unicul lucru pe care îl aşteaptă de la stat tinerii cu idei inovatoare, cu resurse modeste, însă cu multă energie, este asigurarea unor condiţii echitabile şi a unor reguli de joc ce le va da o şansă să îşi realizeze ideile frumoase acasă, în Republica Moldova. Eficientizarea schemelor de credite pentru IMM-uri este doar una din abordările pe care ni le propunem în acest sens.
La fel un obiectiv propus de programul de guvernare este implementarea unui regim de certificare industrială facilitator pentru importul echipamentului industrial tehnologic avansat şi conform standardelor internaţionale şi europene de securitate industrială;
Ca toate aceste obiective să fie implementate, este crucial ca statul să se adapteze cerinţelor cetăţenilor, şi nu viceversa.
Astfel, avem obiectivul să transformăm sistemul de autorizare a afacerii: prin stabilirea clară a procedurilor, termenilor şi condiţiilor de autorizare; la fel vom revizui numărul de servicii prestate businessului contra plată de către autorităţile publice, implementarea efectivă a serviciilor electronice şi asigurarea accesului echitabil la acestea;
Continuitatea implementării serviciilor electronice va fi asigurată. În mandatul exercitat vom implementa sistemul de declaraţii fiscale prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-Declaraţii), astfel încât până în 2014, cel puţin 60% dintre declaraţiile fiscale să fie depuse prin Internet;
Domeniul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiei este însăşi definiţia transormării ţării noastre. Deja avem un sector TIC atractiv şi competitiv. Totuşi, aici mai există mult potenţial de creştere şi dezvoltare. Anume acest segment al economiei va trebui să fie centrul inovaţiilor ce s-ar revărsa pe toată economia.
O economie modernă, competitivă şi atractivă investitorilor înseamnă, de asemenea, infrastructură modernă. Transporturile şi infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă şi canalizarea, energetica, comunicaţiile, etc — toate acestea nu doar generează zeci de mii de locuri de muncă, ci şi asigură o calitate înaltă a vieţii pentru cetăţenii noştri, dar şi un mediu confortabil pentru antreprenorii ce activează în Republica Moldova.
Acestea sunt motivele din care vom continua să investim în aceste domenii, asigurând o transparenţă maximă şi o eficienţă a utilizării banilor — fie ei din buget sau din surse externe.
Cu toată responsabilitatea vreau să vă asigur că nu vom permite dependenţa calităţii drumurilor de scuze politice. În acelaşi timp promovarea standardelor europene privind nivelurile minime de calitate a drumurilor naţionale este o regulă de care va depinde longevitatea aflării în funcţie a celor care conduc sistemul. Modernizarea transportului feroviar de mărfuri şi călători este un alt obiectiv pentru care vom atrage investiţii. Ieftinirea biletelor avia nu trebuie efectuată în funcţie de dispoziţia politică a ministrului ci în funcţie de piaţă şi necesitatea cetăţenilor. Dezvoltarea interconexiunilor de gaz cu UE şi Integrarea Republicii Moldova în piaţa energetică europeană sunt priorităţi pe termen mediu ale guvernului.
O prioritate absolută pentru Guvernul investit vor fi masurile de edificare a statului de drept. Din păcate, ultimele turbulenţe politice au demonstrat că este mult de lucru în acest sens, iar unele instituţii ale statului de drept cedează uşor sub presiunea politică.
În acest sens, vom întreprinde măsuri de eficientizare a răspunderii disciplinare a judecătorilor şi vom insista asupra reformei urgente a instituţiei procuraturii prin consolidarea independenţei, imparţialităţii, responsabilităţii, profesionalismului şi transparenţei tuturor care activează în acest domeniu.
Toleranţă zero faţă de manifestările de corupţie în sectorul justiţiei este obiectivul spre care tindem. În acest sens este foarte important să reglementăm clar a comportamentului judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală, avocaţilor şi executorilor judecătoreşti în raport cu alte persoane, în scopul combaterii actelor de corupţie;
În domeniul ordinei publice şi apărării vor fi implementate o serie de proiecte naţionale care au scopul să diminueze timpul de reacţie la chemarea de urgenţă a poliţiei, intensificarea patrulării şi prezenţei poliţieneşti pe tot teritoriul ţării, precum şi amplificarea prezenţei poliţiei. Crearea reţelei de monitorizare video centralizată pentru automatizarea aplicării amenzilor va fi efectuată până la sfârşitul mandatului;
În continuare, de comun acord cu specialiştii din domeniu, cu asistenţa externă de care dispunem vom promova profesionalizarea graduală a Armatei Naţionale;
Libertarea de exprimare nu este un simplu slogan al unei ţări care se pretinde europeană. Asigurarea libertăţii presei va fi efectuată prin reglementări mult mai stricte, care să nu permită sugrumarea concurenţei în domeniul media şi să permită diversificarea surselor media.
Sistemul educaţional este poate cel mai strategic, dar şi cel mai dificil de reformat domeniu. Purtăm toată responsabilitatea faţă de copii, de aceea îmbunătăţirea calităţii infrastructurii instituţiilor de învăţământ, în special a celor preşcolare şi a şcolilor de circumscripţie, sunt priorităţi absolute.
Promovarea predării limbilor străine la toate treptele sistemului de învăţământ va fi promovată în continuare. Vom identifica surse voluntare, interne, externe pentru a suplini şcolile cu un număr necesar de cadre didactice şi materiale pentru ca fiecare absolvent să vorbească cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională.
În domeniul sănătăţii vom asigura sporirea calităţii serviciilor medicale acordate populaţiei, prin fortificarea potenţialului uman, tehnico-material, dotarea cu dispozitive medicale, de laborator, medicamente, tehnologii performante a instituţiilor medicale şi de supraveghere de stat a sănătăţii publice.
În domeniul protecţiei sociale eforturile guvernului vor fi îndreptate spre creşterea calităţii vieţii familiilor, reducerea inegalităţii şi inechităţii în societate prin perfecţionarea sistemului de direcţionare a prestaţiilor sociale. Direcţionarea programelor de asistenţă socială spre susţinerea persoanelor cu venituri mici.
Eforturile în domeniul reintegrării ţării vor fi continuate iar crearea premiselor de reintegrare a regiunii transnistrene în spaţiul economic, informaţional, politic, social şi cultural al Republicii Moldova va căpăta valenţe practice.
Onorat Parlament, Excelenţe, stimaţi colegi!
Ştiu că există în această sală şi deputaţi care nu sunt de acord cu cele descrise de mine. Alegerea lor va fi clară: ei vor vota împotriva mişcării înainte pe care o propunem.
Dacă credeţi că Republica Moldova nu va avea beneficii de pe urma unei integrări mai strânse cu Europa, atunci astăzi ar trebui să votaţi împotrivă.
Dacă nu doriţi măsuri urgente pentru creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, atunci ar trebui să votaţi împotrivă.
Dacă vă opuneţi măsurilor de prevenire a jocurilor politice şi de protejare a justiţiei de influenţă politică, atunci ar trebui să votaţi împotrivă.
Dacă găsiţi că este acceptabilă pentru Republica Moldova această perioadă lungă de instabilitate şi de incertitudine, atunci ar trebui să votaţi împotrivă.
Şi dacă credeţi că oamenii ard de nerăbdare să suporte costurile unor alegeri anticipate, atunci ar trebui să votaţi azi împotriva componenţei noului guvern pe care v-o propun.
Dar dacă împărtăşiţi convingerea mea că este timpul pentru a merge înainte;
Dacă credeţi ca şi mine că avem nevoie de o perioadă de stabilitate politică şi de un progres mai vizibil al ţării noastre pe toate direcţiile,
Dacă sunteţi de acord să punem pe prim plan doar interesele poporului,
Dacă sunteţi de acord că interesele personale, de grup sau de partid trebuie lăsate la o parte, astfel încât să ne putem concentra pe obiectivele programului de guvernare şi pe onorarea angajamentelor pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor,
Atunci veţi spune DA noului guvern si programului său de activitate.
Veţi sprijini sau nu şansa pentru Republica Moldova?
Votul este în mâinile Domniilor voastre.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
Sursa: www.pldm.md