Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Tineretul Liberal Democrat îşi felicită campionul

|versiune pentru tipar||
PLDM / 4 iulie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Recent, liceanul Eugen Gavriluţa (17 ani), membru al Tineretului Liberal Democrat din Moldova a ocupat locul întâi în cadrul a 4 probe de powerlifting (ridicare greutăţi) şi a înregistrat două recorduri mondiale la Campionatul Mondial de resort, care s-a desfăşurat în oraşul Antwerpen, Belgia.

Deputatul George Mocanu, preşedintele TLDM, împreună cu tinerii liberal democraţi s-au întrunit pentru a-l felicita pe colegul lor pentru performanţele obţinute şi pentru a afla mai multe despre rezultatele sportivului.

Powerlifting-ul este o disciplină sportivă destinată celor puternici şi este una dintre cele mai reprezentative probe sportive, prin care se manifestă forţa fizică a participantilor. Dar pentru a obţine performanţe în această disciplină, pe lângă forţă fizică şi rezistenţă, este nevoie de multă perseverenţă şi dorinţă de a învinge, calităţi relevante nu numai în activitatea sportivă, ci şi în cea politică.

Menţionăm că, George Mocanu i-a oferit sprijinul necesar lui Eugen Gavriluta pentru a putea participa la Campionatul Mondial, organizat de World Drug-Free Powerlifting Federation.

“Modul sănătos de viaţă şi calităţile personale dezvoltate prin practicarea sportului trebuie promovate în rândul tinerilor, inclusiv prin exemplul lui Eugen Gavriluţa”, a declarat deputatul. La rândul său, sportivul a recunoscut că sportul şi antrenamentele intense l-au motivat şi disciplinat, ceea ce i-a permis ca, pe lângă succesele sportive, să aibă şi rezultate bune la învăţătură.

Pentru performanţele înregistrate, promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotarele ţării şi a unui mod sănătos de viaţă, lui Eugen Gavriluţa i-a fost acordată diploma de merit a Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

Sursa: www.pldm.md

PLDM — pe prima poziţie în TOP La Ocniţa a fost creată Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi