Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a efectuat pe data de 7 iulie o vizită de lucru în raionul Nisporeni.
Liderul PLDM a inspectat cum decurg lucrările de construcţie în Casa de cultură şi Centrul de sănătate din satul Cioreşti, raionul Nisporeni.
De asemenea, Vlad Filat s-a deplasat în centrul satului Cioreşti, unde a văzut cum decurg lucrările de construcţie a drumului spre sat. Cele trei proiecte, care la moment se află la etapa de implementare, au demarat pe timpul când Vlad Filat ocupa funcţia de premier al RM. Liderul PLDM a fost însoţit şi de preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ şi deputatul Maria Ciobanu.
Casa de cultură din Cioreşti se afla într-o stare deplorabila, iar în anul 2010 a demarat reparaţia capitală. Până la acest moment, s-a investit 1 mln 900 mii de lei, dar mai este nevoie încă de 1 mln 500 de mii de lei, pentru finisarea lucrărilor interioare. Primarul satului Cioreşti, Valeriu Gutu a spus că îşi propune să reprofileze Casa de cultura într-un Centru de cultură şi agrement.
Ulterior, liderul PLDM a vizitat Centrul de sănătate din satul Cioreşti, construit în proporţie de 30%. Lucrările de construcţie au demarat în anul 2012, iar clădirea urmează să fie dată în exploatare în anul curent. Pentru construcţie au fost alocate 2 mln 500 mii de lei, proiect susţinut de Banca Mondială.
Liderul PLDM a menţionat că, în anul curent, în Republica Moldova urmează să fie date în exploatare 73 de centre similare. “Un centru de acest fel acordă servicii medicale de calitate la peste trei mii de oameni. Dacă e să înmulţim 73 cu 3 mii, vom avea 200 de mii de cetăţeni care vor avea acces la servicii de sănătate calitative”, a spus Vlad Filat.
La sfârşitul vizitei sale în satul Cioreşti, liderul PLDM a inspectat cum decurg lucrările de construcţie a drumului de acces de către sat. Drumul va fi asfaltat şi va avea lungimea de 3 km şi 400 de metri. Liderul PLDM a menţionat că acest proiect în valoare de 22 mln de lei urmează să fie dat în exploatare la anul viitor. “Sursele de finanţare prevăzute pentru reabilitarea drumului au fost, deja, alocate din fondul rutier. Urmează ca cei responsabili de implementarea proiectului să asigure finalizarea acestuia în termenii stabiliţi”, a spus vlad Filat.
În a doua parte a zilei, Vlad Filat, însoţit de preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ şi deputatul Maria Ciobanu, au mers în satul Vărzăreşti, unde s-au familiarizat cu mersul lucrărilor de construcţie a drumului de acces spre cea mai veche Mănăstire din Republica Moldova. Pentru reparaţia acestui drum sunt prevăzute 7 mln de lei din fondul rutier şi 17 mln de lei din fondul de dezvoltare regională.
“Acest drum urmează să asigure legătura şi cu oraşul Nisporeni. Este un proiect de 24 mln de lei care până la sfârşitul anului trebuie să fie finalizat”, a punctat Vlad Filat.
La sfârşitul vizitei sale, liderul PLDM, a vizitat Centrul Social Comunitar multifuncţional din satul Mileşti. Lucrările de construcţie au demarat în anul 2010 şi au finalizat în decembrie 2012, fiind investite 3 mln 200 mii de lei, prin intermediul fondului de investiţii sociale. Centrul urmează să deservească 80 de persoane, oameni în etate, care au nevoie de ajutor, precum şi copii cu dizabilităţi şi din familii socialmente vulnerabile.
“La moment, se pun la punct ultimele detalii pentru ca Centrul să fie deschis. Este o investiţie necesară şi o grijă faţă de cei care au nevoie de ajutor. Este important să avem grijă de oamenii care se află în dificultate.
Copiii cu dezabilităţi, cei fără grijă părintească, oamenii în etate au nevoie de grijă şi recuperare. Acest centru va presta şi anumite servicii de reabilitare psihologică”, a spus Vlad Filat.
La sfârşitul vizitei sale în raionul Nisporeni, liderul PLDM a spus că toate proiectele demarate sunt importante pentru oamenii care locuiesc în aceste sate.
“Aceste proiecte nu au fost unele care se regăsesc doar pe hârtie, ci sunt proiecte pe care le-am trăit şi pe mine mă interesează cum sunt ele finalizate. PLDM se află la guvernare şi, în calitate de preşedinte, trebuie să asigur buna funcţionare a partidului, iar prin reprezentanţii săi în parlament şi guvern să asigurăm o calitate mai bună vieţii oamenilor. Voi continua să fiu implicat şi în lansarea noilor proiecte şi voi urmări ca acestea să fie implementate calitativ”, a punctat Vlad Filat.
În cadrul vizitei efectuate în raionul Nisporeni, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a avut o întrevedere cu activul de partid din raion, la care au mai participat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, deputatul Maria Ciobanu, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Nisporeni a PLDM, Valeriu Guţu.
La începutul şedinţei, Valeriu Guţu a făcut o prezentare a activităţii organizaţiei şi a menţionat că până la acest moment au fost constituite toate organizaţiile primare pe lângă secţiile de votare.
Vlad Filat a menţionat că OT Nisporeni este una dintre primele în care a demarat procesul de construcţie a partidului. Liderul PLDM a mulţumit membrilor de partid pentru implicare, insistând asupra faptului că toţi aleşii locali trebuie să ducă la bun sfârşit promisiunile făcute în campania electorală.
“Împreună am reuşit să implementăm proiecte benefice pentru satele din Republica Moldova. Vreau să spun că nu există localitate, în care să nu se implementeze măcar un proiect. Acum trebuie să ducem la bun sfârşit reformele demarate şi să creăm condiţii decente de trai pentru cetăţeni. Trebuie sa privim în faţă cu optimism, pentru ca Republica Moldova are un viitor de succes”, a spus Vlad Filat.
La sfârşitul întâlnirii, liderul PLDM a înmânat carnetele de partid membrilor PLDM.
De asemenea, Vlad Filat s-a întâlnit cu membrii de partid din organizaţiile primare Cioreşti, Vărzăreşti şi Mileşti. Discuţiile s-au axat pe procesul de micro-sectorizare, fortificarea partidului la nivel local, comunicarea cu oamenii, etc.
Membrii de partid au adresat liderului PLDM mai multe întrebări de ordin social, dar şi referitoare la problemele cu care se confruntă localităţile lor, în special cele de infrastructură. Vlad Filat a promis să identifice soluţii pentru acestea, menţionând că echipa PLDM a reuşit să facă lucruri frumoase la nivel local, pentru că a existat înţelegere şi solidaritate. “Este necesar să continuăm în acelaşi ritm susţinut pentru a nu dezamăgi aşteptările oamenilor şi pentru a moderniza localităţile”.
Vlad Filat i-a îndemnat pe membrii de partid să fie responsabili şi curajoşi, or forţa PLDM o constituie oamenii uniţi şi implicaţi, care sunt ghidaţi de un scop comun — să construim o ţară în care să vrem să trăim şi să muncim şi cu care să ne mândrim.
Sursa: www.pldm.md