Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Oraşul Soroca va avea un Complex Memorial

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 iulie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Monumentele eroilor căzuţi în Afganistan şi în conflictul armat de pe Nistru, din centrul oraşului Soroca, vor deveni parte a unui Complex Memorial. Propunerea a venit din partea deputatului Alexandru Cimbriciuc.

“Mă angajez plenar să contribui la finisarea acestui proiect, în comun cu primăria oraşului şi consiliul rational. Avem deja stabilită prima şedinţă cu specialiştii din arhitectură” a menţionat Cimbriciuc.

Sub patronajul deputatului, pe aceeaşi alee urmează să fie înălţat şi un monument al eroilor căzuţi în cel de-al II-lea Război mondial.

De asemenea, deputatul a promis că va urma şi implementarea unui alt proiect — un monument în memoria celor căzuţi în primul război mondial.

Costul lucrărilor pentru finisarea monumentului eroilor căzuţi în Afganistan se estimeză la 200 mii lei, dintre care 60 de mii de lei sunt alocaţi de Bugetul de stat, iar restul sumei va fi acoperită din sursele financiare ale consiliilor raional şi orăşenesc Soroca.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a avut o întrunire cu activul PLDM din Donduşeni PLDM a fost reprezentat la Academia de Vară a Organizaţiei de Femei a PPE