Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat a participat pe 24 august curent la deschiderea oficială a celei de-a patra ediţii a Festivalului “Gustar”, care se desfăşoară în rezervaţia cultural-naturală “Orheiul Vechi”, din raionul Orhei. Programul evenimentului a inclus un târg al meşteşugurilor populare, expoziţii foto şi instrumente muzicale, excursii, precum şi evoluţii ale colectivelor muzicale din Polonia, Italia, Spania, Israel, România şi Moldova. Festivalul “Gustar” se desfăşoară sub patronajul preşedintelui PLDM, Vlad Filat. La festival au mai participat premierul, Iurie Leancă, vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, deputaţi, miniştri, preşedinţi de raioane, precum şi preşedinţi OT ai PLDM.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat a declarat că este deja al patrulea an de când cetăţenii se pot revedea în rezervaţia “Orheiul Vechi”, care este deosebită prin energia pe care o emană.
“În acest loc an de an avem posibilitatea să vedem talentul, munca şi dedicaţia de care dau dovadă cetăţenii noştri. Mă bucur că pe an ce trece, acest frumos eveniment, devine mai organizat şi vin mai mulţi oameni inclusiv de peste hotare. Festivalul Gustar începe să devină mult mai complex. Sunt sigur că la anul viitor, când vom marca cea de-a V-a ediţie a festivalului, vom vedea mai mulţi oameni talentaţi şi desigur mai multe lucruri noi şi frumoase. Vă doresc să aveţi parte de o sărbătoare frumoasă”, a spus Vlad Filat.
Liderul PLDM a spus că se bucură că în acest an, au venit să participe la festival mai mulţi turişti de peste hotare şi a menţionat că la anul viitor “Gustar” va fi din ce în ce mai frumos.
În cadrul evenimentului, şeful Agenţiei Turismului, Nicolae Palton, i-a înmânat o diplomă preşedintelui liberal-democrat, Vlad Filat pentru dezvoltarea turismului naţional, şi anume pentru buna organizare a evenimentului cultural “Gustar”. La rândul său, Vlad Filat a mulţumit pentru apreciere şi a menţionat că este prima diplomă din partea instituţiilor statului din Republica Moldova.
Directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Palton a menţionat că este foarte important că se organizează asemenea evenimente care contribuie cu certitudine la dezvoltarea turismului din Republica Moldova. “Observăm că de la an la an numărul turiştilor în RM este în creştere. Sperăm că Moldova va deveni o ţară turistică prosperă”, a spus Nicolae Platon.
Festivalul Gustar va continua şi pe data de 25 august cu ateliere interactive cu mesteşugari, un targ de artizanat, degustări de bucate tradiţionale etc. Potrivit organizatorilor, astăzi la aveniment au participat peste zece mii de oameni.
Festivalul “Gustar”, organizat anual în rezervaţia cultural-naturală “Orheiul Vechi”, a devenit un eveniment cultural reprezentativ pentru Republica Moldova. La primele trei ediţii ale festivalului, evenimentul a adunat zeci de artişti internaţionali şi o audienţă de aproximativ 10 mii de spectatori la fiecare ediţie.
Sursa: www.pldm.md