Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ a participat astăzi la festivitatea prilejuită de începerea noului an de studii la Liceul teoretic “Hyperion” din Durleşti.
Valeriu Streleţ a felicitat copiii şi părinţii, dorindu-le mari realizări şi succese. Preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM le-a urat micuţilor din clasa întâi să păseasca cu dreptul in lumea cunoştinţelor, iar absolvenţilor — mult succes la examenele care îi aşteaptă.
“Republica Moldova are nevoie de tineri dotaţi, care să se implice în modernizarea ei, iar voi beneficiaţi de tot suportul pentru a obâine cunoştinţe temeinice”, a spus Valeriu Streleţ.
De asemenea, preşedintele fracţiunii PLDM a mulţumit profesorilor pentru sârguinţa cu care îşi fac munca pentru educarea tinerei generaţii, evidenţiind importanţa majoră a acestei profesii.
Totodată, Valeriu Strelet a subliniat relevanţa şi importanţa anului de studii, in contextul unor importante reforme în domeniul educaţiei, ce urmează a fi dezbătute şi adoptate în cel mai apropiat timp — Strategia de reformă a sistemului de educaţie 2020 şi Codul educaţiei.
“Fără implementarea promptă a unor noi abordari sincere şi eficiente în domeniul educaţiei, riscam să compromitem şi toate celelalte reforme — din economie, sănătate, din sfera socială şi cea politică”, a spus preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM.
În timpul recentei vizite efectuate în raionul Ungheni, preşedintele PLDM, Vlad Filat a promis că va dona mai multe computere elevilor din satele Cetireni, Unţeşti şi Floriţoaia Nouă.
Astăzi, în prima zi de şcoală, calculatoarele au ajuns la destinaţie.
În numele lui Vlad Filat, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ungheni a PLDM, Iurie Toma, preşedintele raionului, a transmis beneficiarilor tehnica performantă, împreună cu felicitările de început de an şcolar şi urările de sănătate, succese şi realizări frumoase.
Gestul a declanşat un val de emoţii şi sentimente de recunoştinţă din partea celor peste 500 de copii, 200 de părinţi şi profesorii prezenţi la eveniment.
Ei au remarcat promptitudinea cu care Vlad Filat şi-a îndeplinit promisiunea şi au adus sincere mulţumiri preşedintelui PLDM pentru sprijinul acordat şi pentru momentele de bucurie şi fericire pe care le-au trăit.
Sursa: www.pldm.md