Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimate domnule Preşedinte al Parlamentului,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Onorată asistenţă,
Sunt onorat că am posibilitatea să vin în faţa Parlamentului pentru a vă prezenta rezultatele obţinute de Cabinetul de miniştri în cele peste 4 luni de activitate. În acelaşi timp, voi folosi acest prilej pentru a face recurs la memoria reprezentanţilor PCRM, care au iniţiat această moţiune de cenzură, pentru că eu consider că e important să-i ajutăm să revină la realitate, să revină printre oameni, să nu mai lupte împotriva intereselor lor şi ale ţării.
Întâi de toate, haideţi să vedem ce reprezintă această moţiune şi care sunt efectele pe care speră să le obţină iniţiatorii ei, dincolo de discursurile populiste pe care le-am auzit cu toţii. Este evident că nu vorbim despre o moţiune argumentată serios, nici nu avea cum să existe o astfel de argumentare atunci când vrei să demiţi un Guvern învestit recent.
Moţiunea este una eminamente politică, ea reflectă frământările PCRM din ultima perioadă, se înscrie în aşa-zisa revoluţie a comuniştilor, care s-a transformat într-o luptă cu instituţiile statului, în agresiuni fizice la adresa forţelor de ordine, în injurii şi în multe alte gesturi care ne aduc foarte bine aminte de perioada de până la 2009.
Dacă obiectivul politic al PCRM este acela de a dărâma din nou Guvernul pentru a provoca o altă criză politică, care să ducă la alegerile anticipate atât de dorite de ei, pentru mine, ca Prim-ministru, dar şi pentru colegii din Coaliţie, este vital să ne opunem loviturii fatale pe care comuniştii speră să o dea ţării noastre.
Onorată asistenţă,
Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă astăzi, vă propun să dăm puţin timpul înapoi şi să vedem de unde am plecat şi unde am ajuns.
La începutul anului 2009, Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume şi plină de datorii. Deficitul bugetar era imens, iar economia ţării era în plină cădere. Toată Europa vorbea despre Moldova ca despre un stat eşuat.
Astăzi avem un buget echilibrat, am majorat pensiile, am reuşit să obţinem stabilitate şi creştere economică şi am încheiat negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv Acordul privind comerţul liber cu UE.
În 2009, ţara noastră suferea de opresiune comunistă. Regimul autoritar a fost înlăturat, în primul rând, de cetăţenii ţării noastre, care au protestat faţă de fărădelegile comuniştilor. Poporul a hotărât atunci că viitorul Moldovei este unul european şi a adus partidele pro-europene la putere. Cu profund regret, unii chiar au plătit cu viaţa ca acest lucru să devină realitate.
Din cauza actelor de tortură şi relelor tratamente comise de guvernarea comunistă în urma evenimentelor electorale din aprilie 2009, Republica Moldova a pierdut mai multe cazuri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ce ne-au costat o avere pe noi, toţi contribuabilii. Nicio sumă însă nu va putea, în mod real, să aline suferinţa îndurată de cei care au căzut victime metodelor opresive ale comuniştilor.
Din 2009 până astăzi, s-au făcut multe pentru a dezvolta în ţara noastră o democraţie bazată pe supremaţia legii. Suntem însă abia la început de drum, avem de luptat cu schimbări de mentalitate, cu corupţia din justiţie şi alte instituţii de drept, iar acestea sunt obiective prioritare pentru Guvernul pe care am onoarea să îl conduc.
Ceea ce pot să spun sigur, astăzi, este că avem o societate mult mai deschisă şi mai democratică decât am avut în anii 2001–2009. Până şi opoziţia comunistă se bucură de libertatea de exprimare pe care a suprimat-o cu atâta zel cât s-a aflat la putere. Comuniştii pot umbla astăzi nestingherit pe străzi şi striga cât îi ţine gura că vor revoluţie. Asta în timp ce partidele democrate şi europene nu puteau manifesta pe timpul guvernării comuniste, fără riscul vreunui dosar fabricat şi motivat politic.
În 2009, Moldova nu exista pentru comunitatea internaţională. Nimeni nu ne lua în serios, eram un stat închis, fără credibilitate atât la Bruxelles, cât şi la Moscova.
Odată cu schimbarea puterii, acest lucru a fost reparat, iar relaţiile externe şi imaginea ţării au fost restabilite. Am muncit şi vom continua să depunem eforturi susţinute ca să construim o relaţie cu Federaţia Rusă bazată pe previzibilitate şi constructivism.
Şi suntem în pragul parafării unor acorduri istorice cu Uniunea Europeană, care vor face dezvoltarea noastră ireversibilă, deoarece vor deschide calea spre schimbări mult mai profunde, creştere economică, respect mult mai larg al drepturilor omului, dar şi libera circulaţie în ţările europene.
Moldova comunistă a fost o Moldovă falimentară, izolată şi divizată.
Moldova în proces de integrare europeană poate că nu a avut parte de stabilitate politică suficientă, dar cu certitudine s-a mişcat în direcţia corectă: a scăpat de stagnare şi suprimare, a fost salvată de la colaps economic.
Onorată audienţă,
Cu voia dumneavoastră, voi menţiona în continuare principalele realizări ale Guvernului, fără a vă obosi cu prea multe cifre şi date, pe care le cunoaştem cu toţii:
Cabinetul de miniştri a continuat calea dezvoltării statului, începută de guvernul condus de colegul meu, Vlad Filat. Programul de modernizare bazat pe modelul European a devenit un program plauzibil de dezvoltare a ţării noastre. Avem acum şansa istorică să mişcăm Moldova, să avansăm la un alt nivel.
Oamenii sunt cei care au nevoie, în primul rând, de această cale de modernizare. Cetăţenii sunt cei care merită judecători cinstiţi, instituţii funcţionale şi independente, au nevoie să le fie garantată proprietatea privată şi drepturile individuale, merită un mediu de afaceri lipsit de constrângeri critice. Iată care este reţeta noastră de consolidare, de depăşire a înapoierii economice şi sociale, dar şi de luptă cu sărăcia.
Am trecut în ultimii ani prin mai multe încercări, prin crize politice, dar am reuşit să ieşim cu bine din ele, să nu deviem de la obiectivele pe care ni le-am fixat şi să formăm o echipă guvernamentală competitivă, angajată plenar în promovarea politicilor îndreptate spre bunăstarea oamenilor.
Am tras învăţăminte cu toţii, şi anume că interesul ţării, cel al cetăţeanului este suprem! Atmosfera actuală calmă, matură, sănătoasă, demonstrează că am înţeles cât de serioasă este misiunea ce ne revine şi cât de mare este responsabilitatea pe care ne-am asumat-o.
De asemenea, am reuşit să ieşim din dezastrul economic în care ne-au băgat comuniştii. Nivelul de sărăcie a scăzut de la 26,3 la sută în 2009 la 16,6 la sută în 2012. Ştiu că încă nu e suficient, dar e important că am reuşit să oprim declinul economic, iar acum suntem pe un trend pozitiv.
În ultimii patru ani, am avut o creştere cumulativă economică ce a depăşit aşteptările observatorilor externi şi interni, de aproape 20 %. Constat cu satisfacţie că vorbim despre una dintre cele mai înalte creşteri economice în Europa Centrală şi de Est.
Creşterea continuă a exporturilor este unul din principalii indicatori care vorbesc despre tendinţe economice sănătoase. În timp ce în perioada guvernării comuniste, valoarea maximală a exporturilor a fost de circa 1,6 miliarde de dolari, de când ne aflăm la putere volumul acestora a crescut la 2,16 miliarde în anul 2012, iar pentru anul în curs anticipăm un nivel de aproape 2,4 miliarde de dolari.
Opoziţia de multe ori invocă faptul că guvernul s-a înglodat în datorii externe. Vreau să vă aduc doar câteva cifre care să demonstreze inconsistenţa acestor argumente şi care arată că situaţia este confortabilă. Ponderea datoriei externe contractate de Guvern a scăzut de la 19,2% din PIB în anul 2010 la 16,2% estimate în acest an.
În ţară sunt în plină desfăşurare proiecte de infrastructură, inclusiv investiţii în drumuri, fapt ce permite angajarea unui număr considerabil de cetăţeni în câmpul muncii.
Am spus-o şi o voi spune şi azi: nici eu şi niciunul din membrii coaliţiei nu suntem pe deplin mulţumiţi de ce am făcut şi realizat de când am preluat puterea în toamna anului 2009.
Sunt conştient de faptul că nu am răspuns pe măsură tuturor aşteptărilor pe care cetăţenii le-au avut şi le mai au. Nu ne-am mişcat suficient de repede şi aşa cum ne-am dorit în crearea locurilor de muncă, în combaterea corupţiei şi în îmbunătăţirea infrastructurii.
Lupta cu corupţia este o provocare enormă, dar şi una vitală pentru ţara noastră. Sistemul judecătoresc are nevoie urgentă de o reformă profundă, pe care o vom realiza, chiar dacă ne confruntăm cu o opoziţie puternică din interior. Chiar ieri, Cabinetul de miniştri a aprobat trei proiecte de legi menite să înăsprească sistemul de sancţionare a judecătorilor şi să-i facă mai responsabili pentru deciziile pe care le iau.
Cetăţenii noşti văd viitorul Moldovei diferit. Majoritatea leagă viitorul ţării noastre de Vest, o bună parte — de Est. Dar cu toţii îşi doresc o societate cu o justiţie credibilă, ce se bucură de încrederea oamenilor, cu un mediu de afaceri prosper şi protejat. Toate acestea pot fi obţinute, chiar într-un termen relativ scurt. Dar pentru asta trebuie să ne adaptăm regulilor din ţările cu democraţii avansate, prospere, să aplicăm standardele europene la noi acasă.
Este regretabil că, fiind dominaţi de setea de putere, comuniştii au distorsionat complet şi au prezentat eronat calea realistă de dezvoltare a ţării noastre. Când erau la putere, ei înţelegeau foarte bine că aceasta este singura opţiune corectă, şi chiar s-au declarat convinşi că Europenizarea şi Euro-integrarea sunt prioritare pentru Moldova şi că alternative nu există.
Iată ce spunea preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, într-o conferinţă de presă ţinută pe 12 iulie 2006: “Indiferent de provocările pe plan extern, politica Moldovei de modernizare europeană şi integrare este ireversibilă şi nu poate fi subiect de discuţii”.
Subscriu deplin acestei declaraţii. A fost corectă atunci şi este corectă şi acum. Integrarea Europeană este singura cale de a moderniza Moldova. Subiectul integrării europene a devenit subiect de speculaţii pentru comunişti în momentul în care au pierdut puterea. De atunci, sunt gata să-şi calce în picioare propriile lor afirmaţii, doar ca să revină la putere. Ca om, pot să le înţeleg supărarea că au fost nevoiţi să stea în opoziţie mai mult decât se aşteptau, dar ca Prim-ministru voi face totul pentru ca Moldova să nu fie deviată de la parcursul ei european.
Onorată asistenţă,
În ultima perioadă asistăm destul de des la o abordare nouă în politica noastră, nefericită de altfel, acea în care un partid încearcă să ajungă forţat la putere, folosindu-se de necazurile oamenilor. Este vorba de PCRM care vrea să mai dea azi o lovitură, să dărâme Guvernul. Pentru mine a fost şocant să văd cum comuniştii s-au bucurat de necazul oamenilor, atunci când a fost suspendat exportul vinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă.
În timp ce la Guvern încercam să găsim soluţii pentru a-i proteja pe producători de efectele acestei decizii, liderii PCRM îşi exprimau public satisfacţia pentru dificultăţile create.
În acelaşi cadru se înscriu şi minciunile pe care le-au exprimat public despre Uniunea Europeana şi jignirile aduse unor înalţi oficiali europeni, care au tratat cu prietenie şi deschidere ţara noastră şi datorită cărora Moldova a beneficiat de o susţinere financiară consistentă. Ei nu înţeleg că prin astfel de acuzaţii nu ne atacă pe noi sau pe partenerii noştri externi, ci atacă viitorul Moldovei.
În opinia mea, acest tip de politică este unul falimentar şi nu are nicio legătură cu modul în care activează în ţările civilizate un partid de opoziţie. Dacă privim din 2009 încoace, PCRM nu a fost niciodată în opoziţie, pur şi simplu nu a putut accepta acest rol.
În ultimii ani, ei au fost pe drumuri, între putere şi opoziţie, dar eu sper că va veni momentul când ei vor înţelege că puterea nu se obţine şi nu se menţine prin minciună, prin manipulare şi prin violenţă.
Comuniştii mai au o şansă să îşi înţeleagă rolul de partid de opoziţie, să revină la un comportament civilizat, firesc unei societăţi democratice şi fac apel la ei să aibă o abordare constructivă.
Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică, are nevoie de un Guvern funcţional, de un Parlament eficient, de o opoziţie constructivă, de consolidarea întregii societăţi spre binele cetăţenilor noştri şi nu de haos, de ură şi dezbinare, de alegeri anticipate. Prin urmare, stimaţi deputaţi, vă invit să respingeţi moţiunea de cenzură şi să confirmaţi încă o dată sprijinul pentru calea europeană pe care o urmează Moldova.
Stimaţi deputaţi,
Guvernul a fost nevoit să ia decizii dificile, dar necesare, pornite din realitatea pe care o traversăm.
Decizia de a nu participa la emisia unor noi acţiuni a Băncii de Economii a fost necesară, dar şi foarte complicată. Ea s-a făcut după o analiză atentă a posibilităţilor pe care le aveam, iar la bază a stat interesul ca BEM să fie salvată.
Din capul locului vreau să subliniez că Guvernul s-a pomenit în situaţia în care a trebuit să rezolve o problema creată de managementul prost al Băncii, încă din vremurile când comuniştii erau la putere. Iată de ce am insistat şi voi insista ca Procuratura şi alte instituţii abilitate să-şi facă datoria şi să-i tragă la răspundere pe cei care au decapitalizat Banca.
S-a ajuns la situaţia în care BEM a avut nevoie de recapitalizare masivă. Fără acest lucru, banca s-ar fi prăbuşit, iar pensiile, salariile şi locurile de muncă pierdute ar fi cauzat turbulenţe sociale. Astăzi este evident pentru toată lumea că anume acesta era obiectivul PCRM, însă noi ne-am propus să evităm dezastrul.
Guvernul nu a putut admite ca problemele Băncii de Economii să afecteze întreg sistemul bancar sau să pună vreo clipă sub risc economiile şi mijloacele de existenţă ale oamenilor. Peste 2 milioane de oameni sunt deponenţi la Banca de Economii. Suma totală a depozitelor depăşeşte 3 miliarde de lei. Aceşti bani erau în pericol şi aceşti oameni erau supuşi unui risc major de a-şi pierde economiile. Comuniştii ştiau foarte bine asta şi astăzi critică atât de vehement ce s-a întâmplat la BEM, pentru că au pierdut o uriaşă oportunitate de a scoate oamenii în stradă şi a crea o criză socială care le-a fi permis să revină forţat la putere.
Oamenii însă nu trebuie să sufere în urma managementului defectuos sau a iresponsabilităţii unor politicieni din opoziţie. Guvernul nu trebuia să intervină din contul taxelor plătite de contribuabili ca să salveze banca.
De altfel, legalitatea şi corectitudinea deciziei aprobate de comisia guvernamentală a fost verificată, la solicitarea mea, de toate instituţiile abilitate, care au confirmat caracterul legal al hotărârii.
Decizia a fost departe de a fi ideală, dar ne-a permis să readucem stabilitatea la Banca de Economii. O investiţie de un miliard de lei în schimbul a 22% din acţiuni a scos în afara oricărui pericol economiile făcute de cetăţeni, dar a permis statului să îşi menţină dreptul de veto ca să îşi protejeze interesele.
Mai mult, veniturile aduse de Banca de Economii din 2010 până acum au fost modeste, de aproape 6 milioane de lei. În condiţiile în care se va face o administrare corectă, cota de 33% deţinută în prezent, va aduce venituri mult mai mari.
Acum, prioritară pentru noi este restabilirea încrederii în BEM şi o contribuţie importantă în acest sens o va avea misiunea internaţională de audit care va efectua un diagnostic şi, împreună cu Banca Mondială şi FMI, va constata, sunt convins, “însănătoşirea” Băncii.
La fel, decizia de a concesiona aeroportul Chişinău a fost condiţionată de necesitatea de modernizare a Aeroportului şi anume de ajustarea în termeni cât mai restrânşi a infrastructurii aeroportuare la un număr mult mai mare de zboruri.
Cunoaşteţi că după semnarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre UE şi RM a avut loc o majorare semnificativă a numărului de zboruri operate spre UE. Această tendinţă se va menţine şi în următorii ani se va extinde şi pentru alte regiuni din afara Uniunii.
Potrivit contractului de concesionare, 245 de milioane de euro vor fi investiţi pentru dezvoltarea aeroportului. Astfel, vor fi create condiţiile pentru atragerea unui flux mult mai mare de oameni de afaceri şi turişti care vor veni în ţară. Modernizarea Aeroportului mai înseamnă crearea locurilor de muncă în construcţii, afaceri, turism şi industria hotelieră.
Tentativa de subminare a procesului de creare a unui număr impunător de locuri de muncă prin răspândirea de zvonuri şi falsuri este nimic altceva decât un act de iresponsabilitate.
Aeroportul avea nevoie urgentă de investiţii. O astfel de investiţie din bugetul statului a fost imposibilă. Iată de ce a fost transferat la un management privat — o cale mai sigură şi rapidă de dezvoltare.
Am dispus publicarea contractului. Investiţia va fi monitorizată cu maximă atenţie şi sunt convins că toţi cei care pun la îndoială această decizie vor vedea deja la anul primele rezultate la Aeroportul Chişinău.
Cei care vor să anuleze aceste acorduri, ar anula, de fapt, câteva mii de locuri de muncă ce vor fi create în următorii ani. Dreptul opoziţiei de a monitoriza şi verifica acţiunile guvernării este legitim şi absolut necesar.
Dar comuniştii nu le-au verificat, le-au criticat doar. Dacă le-ar fi verificat, ar fi constatat, de exemplu, că soluţia aleasă în cazul BEM este una dintre variantele propuse chiar de PCRM. Dar şi în acest caz, ca şi în cazul subiectului integrării europene, comuniştii şi-au schimbat obiectivele din mers, în funcţie de agenda lor politică.
Interesul ţării a rămas pentru ei, şi de această dată, în afara agendei.
Stimaţi deputaţi,
După acţiuni ca cea de azi, dar şi după alte acţiuni la fel de iresponsabile, sunt sigur că oamenii se întreabă ce urmează să se întâmple cu Guvernul, cu ţara, cu fiecare din noi.
Răspunsul meu este simplu: Guvernul va continua să muncească pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună! Componentele Coaliţiei Pro-Europene vor continua să lucreze împreună, pentru a asigura echilibrul politic atât de necesar în perioada care urmează.
Programul de guvernare nu este presărat cu promisiuni, ci cu acţiuni clare şi rezultate palpabile pe care le vom obţine. Vom continua să creăm locuri de muncă şi să atragem investiţii străine.
De asemenea, vom grăbi mersul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii din ţara noastră, ceea ce va îmbunătăţi şi condiţiile de trai ale oamenilor, în particular la sate.
Nu trebuie însă să uităm faptul că pentru mulţi dintre concetăţeni, efortul nostru de a construi apeducte sau sisteme de irigare contează mult mai mult decât dezbaterile ideologice pe care le purtăm aici.
Cu toate acestea, voi menţiona că partidele din arcul guvernamental sunt Pro-Europene nu doar din idealism, ci şi din pragmatism şi devotament pentru interesul nostru naţional.
Integrarea Europeană este un proiect cu multiple efecte pozitive. Ne dorim să devenim membri ai Uniunii Europene deoarece aceasta este singura cale viabilă de a moderniza statul. Ne dorim acelaşi parcurs spre prosperare pe care l-au urmat partenerii noştri din Ţările Baltice, Polonia, Bulgaria sau vecinii noştri din România.
Ca să trăim mai bine, trebuie să facem schimbări în bine. Schimbări de rezultatele cărora ne vom bucura indiferent de momentul în care vom adera politic la UE. Dacă însă nu vom promova reformele necesare, vom rămâne săraci şi fără perspectivă. Vom ajunge să fim conduşi de oameni care fac şi spun lucruri iresponsabile.
Aş aminti o declaraţie şocantă a liderului PCRM, care compară Uniunea Europeană cu acţiunile Germaniei naziste şi acuza Europa că ar pune la cale un Plan Barbarossa împotriva Rusiei, prin intermediul Moldovei.
Prin astfel de declaraţii, comuniştii au încercat fără succes să ne certe cu partenerii noştri din Federaţia Rusă, au încercat să ne rupă de partenerii noştri din UE. Strategia comuniştilor este simplă şi azi e vizibilă pentru toată lumea: Dezbină şi pune mâna pe putere! Ei se bucură de orice necaz prin care trec moldovenii, atâta timp cât se pot folosi de el pentru a mai face un pas spre putere.
Integrarea noastră europeană nu a fost şi nici nu este îndreptată împotriva unor relaţii bune cu Federaţia Rusă, pe care Guvernul şi le doreşte, de altfel. Cei care încearcă să le contrapună dau dovadă de laşitate şi lipsă de argumente, caută pretexte ca să atace Cabinetul de miniştri cu orice preţ. Sunt convins că Federaţia Rusă este, la fel, interesată ca cetăţenii din Republica Moldova să o ducă bine. Acelaşi lucru îl vor toţi partenerii noştri externi. Şi este cel puţin ciudat să vezi că cei din afară ne vor binele şi ne ajută, în timp ce pe interior, PCRM duce lupte disperate pentru a reveni la putere, chiar dacă trebuie să dezbine întreaga Moldovă.
Ceea ce încearcă astăzi PCRM să facă, este să dea jos un Guvern ales pe care democratică, în alegeri libere şi corecte.
Comuniştii pretind că vor o revoluţie de catifea, dar nu le-a ieşit, asta pentru că istoria ne arată că ei se pricep doar la revoluţii sângeroase.
Nu în zadar, unii lideri comunişti au comparat revoluţia pe care o pun la cale cu revoluţia bolşevică din 1917. Ne amintim cu toţii ce dezastru a urmat după acel eveniment tragic: milioane de oameni au fost ucişi, oamenii de cultură şi inteligenţa rusească a fost nimicită. Şi iată că auzim în anul 2013 că Partidul Comuniştilor îşi doreşte o asemenea revoluţie. Iată de ce vă vorbeam mai devreme că avem nevoie de schimbări radicale de mentalitate, să începem să trăim în prezent, să ne adaptăm la vremurile în care trăim, nu să ne lăsăm atraşi în primitivism.
Comuniştii au pierdut bătălia de idei, de aceea au ieşit în stradă. Iresponsabilitatea lor pune în pericol însă democraţia şi interesul naţional al Republicii Moldova.
Iată ce se ascunde în spatele moţiunii de cenzură iniţiată de comunişti — an act politic, generat de boala după putere şi din interesele meschine ale PCRM, nu din interesele ţării noastre!
Noi ar trebui să discutăm despre dezvoltarea ţării, îmbunătăţirea condiţiilor în şcoli, spitale, crearea locurilor de muncă. Noi ar trebui să discutăm despre cum să întoarcem justiţia cu faţa spre oameni.
Comuniştii nu au ce să ne spună. Ei nu au soluţii la problemele pe care le-au creat şi pe care noi le-am moştenit. Ei pot doar să critice şi să se opună eforturilor noastre de a transforma ţara.
Iată de ce acuzaţiile lor sunt nefondate şi aberante. Şi acestea se înteţesc pe măsură ce ne apropiem de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment extrem de important în apropierea noastră de Uniunea Europeană, în construirea unui stat în care oamenii să aibă o viaţă cel puţin decentă.
În următoarele 12 luni vom accelera schimbările şi vom semna cu Uniunea Europeană Acordurile de Asociere, de Liber Schimb Comercial şi de Liberă Circulaţie, fără vize, în ţările europene.
Noi dorim să vedem Moldova mişcându-se înainte, să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Ca Prim-ministru, dar şi ca cetăţean, voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru ca Moldovei să nu-i fie furat viitorul!
Ţara noastră merită să îşi trăiască visul european, iar Guvernul coaliţiei Pro-Europene va transforma acest vis în realitate!
Vă mulţumesc!
Sursa: www.pldm.md