Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Tineri primari din PLDM s-au întrunit în şedinţa de planificare

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 octombrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În data de 17 octombrie, deputatul George Mocanu a organizat o şedinţă de lucru cu tinerii primari liberal democraţi în vederea planificării ediţiei a 3-ea a Forumului Tinerilor Aleşi Locali (FTAL). Forumul Tinerilor Aleşi Locali este un proiect al Tineretului Liberal Democrat din Moldova, în cooperare cu Fundaţia Konrad Adenauer, ce urmează să se desfăşoare pe 2 noiembrie 2013 pentru al treilea an consecutiv şi va întruni tinerii primari, consilieri locali, consilieri raionali membri ai PLDM. De această dată, FTAL va fi găzduit de către oraşul Ialoveni în încercarea de a implica cît mai mult şi organizaţiile teritoriale în organizarea evenimentelor naţionale.

Scopul principal al întrunirii a fost identificarea aşteptărilor aleşilor locali de la acest eveniment, precum şi necesităţile şi problemele cu care aceştia se confruntă la nivel local şi care ar putea fi abordate în cadrul Forumului Tinerilor Aleşi Locali.

Deputatul George Mocanu a mai menţionat importanţa implicării active a tinerilor aleşi locali în desfăşurarea conferinţelor teritoriale ale TLDM care au loc în prezent în fiecare raion. De cealaltă parte, primarii şi-au exprimat speranţa că Forumul va constitui o bună ocazie pentru a îmbunătăţi comunicarea dintre nivelurile local şi central ale puterii precum şi între aleşii locali PLDM de la nivel naţional.

Sursa: www.pldm.md

Promisiune realizată — drum reparat în satul Pecişte, raionul Rezina Vlad Filat şi-a luat rămas bun de la Wilfried Martens