Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — alături de orheieni de Ziua oraşului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 8 noiembrie 2013 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, însoţit de vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistinciuc, a participat la inaugurarea străzilor Boris Glavan şi Tricolorului din oraşul Orhei. Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 8 noiembrie, când oraşul Orhei îşi serbează hramul.

Pentru reabilitarea străzilor a fost alocată suma de 6,2 milioane lei, dintre care 5 milioane lei din bugetul local şi 1,2 milioane lei reprezintă contribuţia FISM-ului. La ceremonia de inaugurare, Vlad Filat a ţinut să-i felicite pe locuitorii oraşului şi a menţionat că la construcţia celor doua străzi s-a muncit extrem de mult.

“Oraşul Orhei poate fi un exemplu demn de urmat. Aş vrea să amintesc aici că Orhei, împreună cu alte 6 localităţi, beneficiază, începând cu anul curent, de apă de cea mai înaltă calitate. Pentru aceasta s-au investit peste 4 milioane de euro. Este o confirmare a ceea ce ne-am propus să facem zi de zi — să creăm condiţii cât mai bune pentru cetăţenii noştri”, a spus Vlad Filat.

La rândul sau, primarul de Orhei, Vitalie Colun, a menţionat că străzile inaugurate astăzi sunt cele mai moderne din oraş, iar orheienii sunt mândri că urbea lor devine tot mai frumoasă, tot mai europeană.

De menţionat că, în dimineaţa zilei, Vlad Filat a participat la Serviciul divin oficializat la Soborul Sf. Dumitru din Orhei, a depus flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu şi a asistat la deschiderea Expoziţiei — iarmaroc a meşterilor populari şi a agenţilor economici. Vlad Filat a vizitat toate standurile şi a stat de vorbă cu oamenii. De asemenea, Vlad Filat a donat o sumă de bani pentru tratamentul lui Eugen Popescu, un baiat de 7 ani, care suferă de leucemie.

Preşedintele PLDM a participat şi la inaugurarea festivă a sărbătorii dedicată Hramului oraşului Orhei. Vlad Filat i-a felicitat pe orheieni, dorindu-le o sărbătoare frumoasă şi multe realizări pe viitor.

“Oraşul Orhei este plin de traditii, de istorie şi cu certitudine aveţi în faţă un viitor foarte frumos. Am venit să mă bucur împreună cu voi pentru toate reuşitele şi sunt convins că prin efort comun veţi reaiza şi mai multe. Inima Moldovei este în fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, şi cel mai important este ca această inimă să bată în unison, iar gândurile sa fie indreptate către un scop comun. Acest scop este să construim o ţară modernă, puternică, ce oferă cetăţenilor săi drepturi, libertăţi şi bunăstare”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a înmânat diplome celor mai dotaţi copii din oraşul Orhei.

Tot azi, Vlad Filat a vizitat Mănăstirea Curchi, unde a discutat cu arhimandritul Siluan, stareţul sfântului lăcaş, despre mai multe proiecte de renovare a clădirilor cu atribuţii religioase din cadrul asezământului monahal. De asemenea, Vlad Filat a aprins o lumânare la Biserica cu hramul “Sf. Mare Mucenic Dimitrie” de pe teritoriul complexului monastic.

Sursa: www.pldm.md

Academia Politică a dezbătut importanţa reformei APL La Străşeni a avut loc conferinţa TLDM