Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — în vizită de lucru în raionul Sângerei

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 noiembrie 2013 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 20 noiembrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a efectuat o vizită de lucru în or. Sângerei şi satele Rădoaia, Dumbrăviţa şi Bocancea Schit din raionul Sângerei. Pe parcursul vizitei de lucru, Vlad Filat a fost însoţit de preşedintele raionului, Gheorghe Meaun.

În oraşul Sângerei, Vlad Filat a vizitat grădiniţa Nr.1, care este frecventată de 135 de copii. Liderul PLDM a discutat cu educatorii şi le-a mulţumit personal pentru munca pe care o depun în educarea tinerei generaţii. Directoarea grădiniţei, Ana Cupciac, l-a informat pe Vlad Filat că în instituţie activează cadre didactice calificate şi copiii au parte de condiţii bune, unde se pot juca, învăţa şi dormi liniştit. Cupciac a spus că recent au fost efectuate reparaţii curente în edificiu, dar pentru anul viitor este necesar de schimbat acoperişul instituţiei preşcolare.

La rândul său, liderul PLDM a spus că va depune demersurile necesare pentru a fi soluţionată această problemă şi a promis că va dona mobilă, table interactive, calculatoare, jucării. Liderul PLDM a îndemnat autorităţile locale să identifice sursele necesare pentru a fi schimbate geamurile şi uşile grădiniţei.

Ulterior, Vlad Filat s-a întâlnit cu membrii de partid, dar şi cu cetăţenii din satul Rădoaia. Discuţia a vizta mai multe subiecte din domeniul educaţiei, agriculturii, asistenţei sociale.

Liderul PLDM a vorbit cetăţenilor despre procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, importanţa Summitului la Vilnius, unde urmează să fie parafate două acorduri foarte importante pentru RM şi despre cum decurge procesul de implementare a reformelor demarate încă în perioada când ocupa funcţia de premier. De asemenea, Vlad Filat a spus că Republica Moldova se dezvoltă şi progresează.

“La moment nu există localitate unde să nu se implementează măcar un proiect. Pentru a reuşi trebui să existe coeziune. Împreună vom reuşi să construim drumuri bune, să implementăm proiecte benefice pentru cetăţenii care trăiesc la sat, dar pentru această trebuie să muncim mult. Etapa pe care o parcurgem este una istorică”, a spus Vlad Filat.

La rândul lor, cetăţenii au solicitat sprijinul liderului PLDM în rezolvarea mai multor probleme, inclusiv atragerea surselor financiare pentru a construi un stadion, unde tinerii să poată practica sportul.

În satul Dumbrăviţa, Vlad Filat a vizitat şcoala din localitate şi a promis că va dota cu calculatoare sala de informatică. La rândul său, preşedintele raionului a promis că va schimba mobilierul în cabinetul de informatică.

Vlad Filat a discutat cu profesorii despre problemele cu care se confruntă şi au identificat anumite soluţii de rezolvare a acestora. Liderul PLDM a răspuns solicitărilor profesorilor privind utilarea sălii sportive cu echipamentul necesar.

La sfârşitul aflării sale în raionul Sângerei, Vlad Filat a vizitat mănăstirea din satul Bocancea Schit.

Vlad Filat s-a întâlnit cu agricultorii din raionul Sângerei

Azi, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu agricultorii din raionul Sângerei, raliată Zilei Agricultorului, care este marcată anual pe data de 26 noiembrie. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) Sângerei a PLDM, Gheorghe Meaun, dar şi primarii localităţilor.

Vlad Filat le-a adresat felitări cu ocazia zilei lor profesionale şi a încheierii lucrărilor de recoltare a culturilor târzii.

“Anul acesta a fost unul bun, dar trebuie să învăţăm să facem faţă tuturor provocărilor, să aplicăm tehnologii noi. În ultima perioădă de timp văd mai multă tehnică performantă antrenată în procesul tehnologic, ceea mă face optimist. Sunt convins că activitatea în agricultură reprezintă nu doar muncă, dar şi poate aduce profit. Urmeză doar să asigurăm toate condiţiile pentru aceasta: creditare pe termen lung cu dobânzi suportabile, crearea infrastructurii necesare, racordarea la sursa de apă, pentru a nu fi dependeţi de condiţiile climaterice. Privesc cu încredere în viitorul ţării noastre la modul general, dar mai cu seamă cred în dezvoltarea agriculturii. Oameni capabili pentru acest lucru avem, pamânt bun avem, trebuie să muncim şi să realizăm acest obiectiv”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, preşedintele raionului Sâgerei, Gheorghe Meaun, a menţionat că administraţia locală apreciază hărnicia şi spiritul de sacrificiu al lucrătorilor din agricultură.

“Graţie muncii celor care luicrează pământul, economia raionului se flă la un nivel destul de înalt, ceea ce ne permite să soluţionăm mai multe probleme de ordin social şi cultural” a spus Meaun.

În sprijinul agricultorilor din Sângerei, în raion este implementat proiectul invesţiţional “Dezvoltarea sectorului agricol prin crearea unei reţele agricole transfrontalier”, în valoare de 2 mln de euro. Acesta presupune construcţia unui Parc Agricol Industrial, care va presta servicii de procesare şi depozitare a fructelor şi legumelor, dar şi servicii de consultanţă.

Şeful direcţiei agricultură din raionul Sângerei, Grigore Negruţă, a specificat că justeţea hotărârilor luate poate fi apreciată după strânsul roadei, la fel ca şi analizarea greşelilor şi elaborarea unor noi planuri.

“Aceste planuri trebuie să fie bazate pe calcule minuţioase, pe experienţă, dar şi pe cele mai noi tehnologii”, a spus Negruţă.

În cadrul întâlnirii cu agricultorii au fost puse în discuţie mai multe probleme cu care se confruntă aceştia. De menţionat că, în anul curent, fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli din raionul Sângerei alcătuieşte aproape 6 mln de lei.

Locuinţe sociale pentru 35 de familii din Sângerei

Azi, în oraşul Sângerei a fost pusă piatra de temelie a unui bloc de locuit pentru familiile social-vulnerabile. Cu ocazia lansării acestui proiect, la faţa locului a fost prezent preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, preşedintele raionului, Gheorghe Meaun, viitori locatari, muncitori şi executori ai proiectului. Blocul de locuit va avea 35 de apartamente în 5 nivele şi va fi construit în perioada octombrie 2013 — iunie 2015. Costul total al proiectului e de peste 13 milioane de lei.

Liderul PLDM a menţionat la lansarea proiectului că acesta reprezintă încă un exemplu a ceea ce înseamnă integrare europeană.

“Acest spaţiu locativ este destinat persoanelor defavorizate şi tinerilor specialişti şi va fi construit în proporţie de 65 la sută în baza acordului de împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). Astăzi dăm startul în construirea acestui bloc, dar proiectul CEB «Construcţia Locuinţelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile» (faza II) este mult mai vast. Vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi în procesul de europenizare a Republicii Moldova, autorităţilor locale şi centrale pentru munca depusă, pentru ca oamenii să trăiască mai bine la noi în ţară, să aibă locuinţe moderne şi comode; drumuri bune, acces la apă de calitate, la servicii de sănătate calitative şi educaţie performantă. Să avem o ţară europeană şi să trăim ca europeni”, a spus Vlad Filat.

În continuare, liderul PLDM s-a adresat executorilor proiectului să aibă în vedere termenii stabiliţi pentru finalizarea construcţiei.

La rândul său, Gheorghe Meaun a menţionat că evenimentul de astăzi se înscrie în şirul altor proiecte investiţionale de peste 100 mln de lei, derulate în raion, şi a fost posibil graţie eforturilor comune atât la nivel central, cât şi la cel local.

“Este un succes al tuturor celor care au dorit cu adevărat să schimbe lucrurile în raionul Sângerei. Prin multe eforturi, convingeri, am crezut, am luptat şi am reuşit. Sper că acest obiect de importanţă majoră va fi dat în exploatare în termenii stabiliţi, pentru ca beneficiarii să-şi ocupe locuinţele multaşteptate”, a spus Meaun.

Acordul de împrumut privind realizarea fazei II a “Proiectului de construcţie a locuinţelor sociale pentru păturile socialmente vulnerabile” a fost semnat la 16 iunie 2012 de Premierul, Vlad Filat, şi Guvernatorul Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, Rolf Wenzel.

Menţionăm că, în cadrul Proiectului CEB, până în 2018 urmează a fi construite 15 blocuri cu 700 de apartamente, în diferite oraşe. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de euro.

Sursa: www.pldm.md

La Rezina a avut loc Conferinţa Teritorială Vlad Filat a adus un ultim omagiu marelui magician al scenei