Stimaţi deputaţi,

Vin astăzi, în faţa Dumneavoastră, pentru a-mi exprima toată aprecierea pentru importanţii paşi pe care i-au făcut Guvernul şi Parlamentul, în elaborarea şi adoptarea unei legislaţii moderne, care să apere drepturile copilului în Republica Moldova şi să asigure implementarea lor în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU. Totuşi, stimaţi colegi, trebuie să constat, cu părere de rău, că încălcări ale acestor drepturi au loc în continuare: există copii care nu beneficiază de un nivel de trai decent; pentru unele categorii de copii, accesul la diverse tipuri de servicii este redus; nu există o protecţie eficientă împotriva discriminării, iar vocea copilului este ascultată de multe ori doar formal.

Articolul 4 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului obligă statele părţi să “ia toate măsurile legislative, administrative şi de altă natură necesare pentru punerea în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie”. Instituţiile naţionale independente pentru drepturile omului (INDO) reprezintă un mecanism important de a promova şi a asigura punerea în aplicare a Convenţiei. În acelaşi timp, Comitetul pentru Drepturile Copilului consideră că înfiinţarea unor astfel de organisme urmează să fie reflectată în angajamentul luat de către statele părţi la ratificare, pentru a asigura punerea în aplicare a Convenţiei şi a spori protecţia universală a drepturilor copiilor. În acest sens, Comitetul a recomandat înfiinţarea INDO pentru copii, în calitate de instituţii independente pentru promovarea şi monitorizarea punerii în aplicare a Convenţiei.

Astfel de instituţii funcţionează deja în peste 40 de ţări europene (ţările scandinave, Estonia, Letonia, Islanda, Irlanda, Spania, Olanda, Polonia, Austria, Croaţia, Cipru ş.a.). Instituţia Ombudsmanului pentru copii poate fi găsită şi sub alte titulaturi, dar cu aceleaşi obiective general recunoscute — apărarea şi susţinerea drepturilor copilului, reprezentarea lui în faţa celorlalte instituţii.

Ombudsmanul pentru copii este numit pentru a reprezenta interesele copiilor şi pentru a apăra drepturile lor la nivel naţional, într-o anumită ţară. Acesta trebuie să aibă un mandat care este stabilit printr-o lege naţională, oferindu-i atât suficientă independenţă politică şi decizională, cât şi competenţe necesare pentru a le permite să-şi îndeplinească mandatul în mod eficient.

Ideea înfiinţării instituţiei Ombudsmanului pentru copii în Republica Moldova a fost promovată în anul 2008 ca urmare a respectării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului şi racordării la politica comunitară în acest domeniu. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin Recomandarea 1460 (2000) din 7 aprilie 2000 a propus Comitetului de Miniştri să solicite statelor membre desemnarea unui ombudsman naţional pentru copii. Prin modificările operate la Legea cu privire la avocaţii parlamentari, a fost introdus mandatul Avocatului parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului. În observaţiile sale din 2009 cu privire la Republica Moldova, Comitetul ONU pentru drepturile copilului a salutat această acţiune şi a recomandat statului să consolideze în continuare această instituţie.

Propunerea din proiectul de lege nr. 371 cu privire la Avocatul poporului, de eliminare sau retrogradare a instituţiei Avocatului pentru protecţia drepturilor copilului este, de fapt, o măsură regresivă, care nu se justifică şi generează o serie de probleme la capitolul respectării angajamentelor Convenţiei ONU şi a politicilor dezvoltate de aceasta, precum:

• Revocarea unei decizii administrative în acest sens urmează a fi făcută prin prisma CEDO şi a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului;
• Republica Moldova s-a angajat în mod explicit, ca parte a obligaţiunilor ei internaţionale, să pună bazele şi să dezvolte instituţia Avocatului pentru protecţia drepturilor copilului.

Studiul realizat de către UNICEF asupra Instituţiei naţionale pentru drepturile omului din Turcia, pune în evidenţă faptul că modelul Ombudsmanului general conţine o serie de deficienţe în promovarea adecvată a drepturilor şi intereselor copilului. Pornind de la faptul că adjunctul acestuia - responsabil de problemele drepturilor copiilor, are un statut mai inferior şi un mandat mai vulnerabil cu competenţe funcţionale reduse, acesta va avea o capacitate limitată în administrarea segmentului său. Nu va avea dreptul să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii actelor normative. Nu va putea să facă declaraţii publice referitoare la problemele copiilor direct, ci doar prin intermediul Ombudsmanului general. Acest lucru implică o eventuală denaturare a stării de fapt, sau ar putea să acorde prioritate altor zone în raport cu interesele copilului. În acest caz, adjunctul Avocatului poporului pentru protecţia drepturilor copilului, aşa cum îl prevede proiectul de lege, ar putea fi lipsit de vizibilitate ca instituţie publică în calitate de apărător al drepturilor copiilor.

De ce ar fi necesar un Ombudsman distinct pentru problemele copiilor şi de ce nu şi pentru alte probleme? Răspunsul este firesc. În timp ce adulţii şi copiii deopotrivă au nevoie de Instituţie naţională independentă, pentru a le proteja drepturile, există justificări suplimentare care atestă un lucru cert - drepturile copiilor sunt prioritare. Astfel, copiii sunt mult mai susceptibili de a fi expuşi încălcărilor drepturilor omului; opiniile lor sunt rareori luate în considerare; copiii nu au drept de vot şi nu pot juca un rol semnificativ în procesul politic, care determină elaborarea politicilor guvernelor în domeniul drepturilor omului; copiii se confruntă cu probleme semnificative în cadrul sistemului judiciar în vederea protejării drepturilor lor.

Ţinând cont de cele expuse, constat că instituţia avocatului pentru protecţia drepturilor copilului, urmează a fi menţinută în continuare iar în acest sens, propun completarea art.5 din proiect cu două alineate noi cu următorul conţinut:

(1) Parlamentul numeşte 2 avocaţi ai poporului, egali în drepturi, unul dintre care este specializat în problemele de protecţie a drepturilor copilului;

(2) Avocatul poporului pentru protecţia drepturilor copilului (în continuare avocat al poporului) îşi exercită atribuţiile pentru garantarea respectării drepturilor şi a libertăţilor constituţionale ale copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile, a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.

O altă propunere pe care o am ţine de urmărirea penală ce se referă la Avocatul poporului:

La art. 4, alin. (3) din proiect este stabilit că urmărirea penală împotriva avocatului poporului se porneşte de către Procurorul General. Se propune ca acesta să fie făcută cu informarea prealabilă a Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă.

Proiectul prevede ca perioada mandatului avocatului poporului este de 7 ani. În opinia mea, acest termen este exagerat, motiv din care propun ca perioada respectivă să fie redusă până la 5 ani, pentru a asigura stabilitatea instituţiei.

Cu referire la procedura de numire din art. 8, propun ca Comisia parlamentară specială să prezinte Parlamentului spre numire pentru fiecare poziţie la funcţia de avocat al poporului doar primele două persoane selectate în baza concursului, care au acumulat cel mai mare punctaj la evaluare. În caz contrar, esenţa concursului este denaturată şi nu va reflecta o procedură de selectare prin competiţie, dacă comisia va prezenta toţi candidaţii plenului Parlamentului. De asemenea, propun limitarea numărului procedurilor de vot (până la 2), deoarece este lipsit de sens ca candidaţii ce nu au întrunit numărul necesar de voturi în două runde, să fie prezentaţi în mod repetat. Dacă nici un candidat nu obţine o majoritate de voturi a deputaţilor aleşi, atunci primii doi candidaţi, care au obţinut cele mai multe voturi în primul tur, vor fi înaintaţi pentru următorul tur de vot. Dacă nici un candidat nu obţine o majoritate de voturi a deputaţilor aleşi după două tururi de vot, atunci Comisia parlamentară, creată pentru selectarea candidatului la funcţia de Avocat al poporului va relua concursul deschis şi procesul de selecţie.

Onorat plen,

Eu nu sunt de acord cu una din propunerile exprimate astăzi, precum că nu avem nevoie de instituţia Avocatului poporului în Republica Moldova. Chiar şi cele mai consolidate democraţii au această instituţie importantă pentru monitorizarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, iar în cazul Republicii Moldova — o democraţie în tranziţie, necesitatea acestei instituţii este şi mai mare.

O altă propunere se referă la măsurile de protecţie de care beneficiază avocatul poporului. Din punctul meu de vedere, aceste măsuri sunt evident exagerate şi abuzive. Nici şeful statului nu beneficiază de astfel de garanţii. Din acest motiv propun excluderea lor. Cu referire la alineatul 3 din acelaşi articol, în cazul în care autorul porneşte de la premiza că activitatea avocatului poporului este supusă unui înalt risc de pericol, care poate să se reflecte şi asupra averii familiei lui, există posibilitatea asigurării bunurilor acestuia şi a membrilor familiei sale în condiţii generale. Din acest motiv, statului nu-i pot fi impuse funcţii proprii unei companii de asigurări, obligând să repare prejudiciile cauzate averii Avocatului poporului şi a membrilor familiei sale.

Instituirea în art. 14, alin.(4) a temeiurilor de revocare din funcţia de Avocat al poporului pe motivul divulgării informaţiei cu caracter personal sau a secretului de stat nu se justifică, deoarece pentru astfel de acţiuni există răspundere civilă, contravenţională şi penală. Art. 741 din Codul contravenţional stabileşte răspundere contravenţională pentru prelucrarea datelor cu caracter personal cu încălcarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, iar art. 75 pentru divulgarea informaţiei confidenţiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA. În acelaşi context menţionez că art. 177 din Cod penal stabileşte răspundere penală pentru răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală fără consimţământul ei, iar art. 344 pentru divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa.

În această ordine de idei, constat că revocarea va fi disproporţională în raport cu acţiunile specificate mai sus în cazul în care acestea vor fi calificate ca fapte cu diferite grade de pericol (contravenţiile au grad redus, iar infracţiunile grad sporit de pericol). Este cazul ca aceste acţiuni să fie abordate în contextul încetării mandatului pe motivul existenţei unei sentinţe de condamnare, specificat în alin.(1) al art.14. Prin urmare, dacă săvârşirea acţiunilor relatate mai sus atrage răspunderea penală, iar aceasta a fost stabilită prin sentinţă, situaţia respectivă va constitui drept temei pentru încetarea mandatului. În concluzie, lit. c) şi d) propun a fi excluse din alin.(4) al art. 14 din proiect. De asemenea, la art.14 se propune în alin.(3) de substituit “2/3 din deputaţi” cu cuvintele “majorităţii deputaţilor aleşi”. Propunerea respectivă urmăreşte ca actul de destituire să aibă valoare egală cu cel de investire.

Solicit ca Avocatul poporului să prezinte anual, în mod distinct, inclusiv raportul de monitorizare al combaterii traficului de fiinţe umane.

Stimaţi colegi,

Vă îndemn să susţinem acest proiect de lege necesar pentru buna funcţionare a acestei instituţii şi democratizarea societăţii noastre.

Sursa: www.pldm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet