Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Trebuie să fim recunoscători statului roman şi preşedintelui României pentru susţinerea constantă a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, a menţionat liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul emisiunii “Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.
“Trebuie să recunoaştem că în aceşti 4 ani de zile am avut parte de un sprijin fără precedent din partea partenerilor noştri externi şi trebuie să fim recunoscători statului roman, personal domnului Băsescu pentru sprijinul acordat Republicii Moldova. Este vorba despre foarte multe proiecte iniţiate: ajutorul de 100 mln euro, contribuţia la lichidarea consecinţelor inundaţiilor din 2010, în domeniul educaţiei, poziţia României în procesul de integrare a Republicii Moldova în UE. A fost un sprijin foarte şi foarte eficient”, a declarat Vlad Filat.
În acelaşi timp, liderul PLDM a ţinut să menţioneze şi ultima tranşă de 20 de milioane de euro, semnată de premierul Victor Ponta, la începutul acestei săptămâni, care este destinată educaţiei preşcolare a copiilor din Republica Moldova. La fel, Vlad Filat a amintit că în procesul de integrare europeană Republica Moldova s-a bucurat de un sprijin palpabil din partea mai multor state: Germania, Polona, Suedia, SUA.
“Integrarea europeană a Republicii Moldova este un proiect naţional, ceea ce înseamnă fortificarea independenţei şi suveranităţii statului nostru. În acelaşi rând, în realizarea acestui proiect avem nevoie de unitate pe interior, de cât mai multă lume bună să fie implicată în acest parcurs european”, a spus Vlad Filat.
În acest sens, PLDM va lansa o campanie de informare a populaţiei despre prevederile Pactului Responsabilităţii Naţionale şi beneficiile apropierii de UE, pentru a explica cetăţenilor ce este procesul de integrare europeană.
Sursa: www.pldm.md