Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

O iniţiativă a deputaţilor PLDM devine tradiţie naţională

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 ianuarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Anul acesta, pe 15 ianuarie, în Republica Moldova va fi marcată, pentru a doua oară, Ziua Naţională a Culturii. Sărbătoarea a fost insituită de Parlament la finele anului 2012, la iniţiativa deputaţilor Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Ziua de 15 ianuarie are o încărcătură simbolică deosebită pentru cultura poporului nostru. La această dată s-a născut Mihai Eminescu, geniul nepereche care reprezintă însăşi conştiinţa de sine a spiritualităţii şi culturii noastre naţionale. De aceea, ideea deputaţilor PLDM de a asocia Ziua Naţională a Culturii cu numele Marelui Poet a fost una cât se poate de firească şi oportună.

Venind cu această iniţiativă, liberal-democraţii au urmat o veche şi frumoasă tradiţie europeană. În Europa, fiecare ţară are o zi a culturii naţionale, zi care este asociată, de regulă, cu numele unei personalităţi emblematice din cultura respectivă. Bunăoară, în Spania, ziua culturii coincide cu data morţii lui Miguel de Cervantes; în Portugalia — cu ziua de naştere a lui Luis de Camoes. În Italia, de ziua naşterii lui Dante, în toate oraşele sunt organizate evenimente culturale, lecturi, dezbateri publice şi târguri de carte.

PLDM va marca Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de activităţi cultural-artistice şi prin omagii aduse Poetului naţional Mihai Eminescu.

Sursa: www.pldm.md

Liberal-democraţii din Ungheni şi-au urat un An Nou fericit PLDM va consulta primarii în problema plafonării taxelor locale