Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM va consulta primarii în problema plafonării taxelor locale

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 ianuarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În urma multiplelor adresări din partea aleşilor locali ce vizează aplicarea amendamentelor la Codul Fiscal cu privire la taxele locale, Partidul Liberal Democrat din Moldova a decis să organizeze consultări cu participarea primarilor şi a reprezentanţilor mediului de afaceri.

Mai mulţi aleşi locali, care au sesizat PLDM în problema dată, sunt de părere că plafonarea de către Parlament a acestor taxe contravine principiului autonomiei locale. Totodată, aleşii locali atrag atenţia asupra faptului că modificările adoptate de Legislativ ar putea afecta în mod serios bugetele locale.

Răspunzând solicitărilor, PLDM va organiza consultări cu primarii, urmând ca în cadrul lor să fie luat în calcul atât interesul autorităţilor locale, cât şi al cetăţenilor şi agenţilor economici.

Menţionăm că deciziile luate în urma acestor consultări vor corespunde principiului autonomiei locale.

Sursa: www.pldm.md

O iniţiativă a deputaţilor PLDM devine tradiţie naţională Comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova