Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

TLDM a promovat Dragobetele în toată ţara

|versiune pentru tipar||
PLDM / 24 februarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Luni, 24 februarie, Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat o serie de evenimente consacrate Dragobetelor, în cadrul programului “Agenda Culturală 2014”. Tinerii au promovat această sărbătoare în rândul studenţilor din instituţiile de învăţământ din Chişinău, dar au şi organizat evenimente în raioanele ţării.

În fiecare universitate, studenţii au avut posibilitatea să transmită mesaje prietenilor şi colegilor şi să facă poze profesioniste.

“Tinerii sunt deschişi şi cunosc deja informaţii despre eveniment. Ne bucurăm să fim alături de ei într-o astfel de zi”, a menţionat Veaceslav Nicic, coordonator al Clubului Liberal Democrat UTM. În total, la acţiunea din universităţile din capitală au participat peste 3000 tineri.

În raioane s-au organizat petreceri şi serate tematice, dar şi căsătorii pentru o zi pentru tinerii îndrăgostiţi.

“La Ialoveni, am decis să promovăm sărbătorile tradiţionale prin acţiuni de caritate. De aceea, am mers la o Casă de copii, unde am dăruit dulciuri şi jucării, dar şi zam povestit despre semnificaţia Dragobetelor”, a declarat Victoria Butuc, preşedinte al TLDM Ialoveni.

Mihaela Spătaru, vicepreşedintele TLDM a specificat că în cadrul programului “Agenda Culturală” sunt promovate valorile naţionale, operele scriitorilor, dar şi sărbătorile tradiţionale, precum Dragobetele.

Sursa: www.pldm.md

În raionul Ialoveni a fost constituită Asociaţia Teritorială a Uniunii Ofiţerilor în Rezervă “STEJARUL” Reprezentanţii TLDM au participat la Gala Premiilor TNL, ediţia IX-a