Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat: Participarea femeii în viaţa politică este o necesitate

|versiune pentru tipar||
PLDM / 7 martie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a anunţat astăzi că PLDM va promova cota obligatorie de participare a femeilor în politică. Astfel, femeile ar urma să fie reprezentate în proporţie de 30 la sută pe listele electorale pentru toate nivelurile locale, raionale şi parlamentare.

“Aceste cote trebuie să intre în vigoare cât de curând, până la următoarele alegeri. În calitatea mea de preşedinte al PLDM voi insista ca aceste modificări legislative să fie votate imperativ. Mă aştept să fie şi persoane care nu vor fi de acord cu această iniţiativă. Din fericire, avem suficienţi colegi care să susţină această iniţiativă. Sunt convins că această obligativitate va aduce mai multă responsabilitate în viaţa politică a Republicii Moldova”, a notat Vlad Filat.

Liderul PLDM a menţionat că participarea femeii în viaţa politică nu este doar o lozincă în vogă, ci o necesitate.

“Rolul femeii în viaţa socială, economică, egalitatea între genuri — acestea sunt subiecte despre care s-a scris şi s-a discutat în foarte multe ţări. Acele state, care au pus în aplicare practica de promovare a femeilor în politică şi în administraţie, s-au bucurat în cele din urmă de rezultate mai bune — politici sociale mai incluzive, mai multă politică responsabilă, o dezvoltare socială şi economică mai bună”, a mai spus Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a accentuat că în activitatea politică pe care o desfăşoară se conduce de principiul: mai puţine vorbe şi mai multe fapte.

“Trebuie să ieşi «din tipare», să renunţi la vorbă în folosul faptelor”, a opinat Vlad Filat.

Sursa: www.pldm.md

Femeile liberal-democrate din sectorul Râşcani s-au raliat Campaniei “Împreună pentru o Moldova europeană” Declaraţia PLDM referitoare la tentativele de corupere a deputaţilor