Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Clipe de neuitat au trăit peste 1800 de doamne din toată republica, membre ale Partidului Liberal Democrat din Moldova, care au fost invitate de conducerea partidului la Palatul Naţional “Nicolae Sulac” la un spectacol extraordinar, consacrat sărbătorii feminităţii şi a primăverii, 8 Martie.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, le-a mulţumit tuturor doamnelor pentru forţa şi dedicaţia cu care se implică în rezolvarea problemelor, pentru grija lor şi munca de zi cu zi.
“Dumneavoastră aţi făcut ca ţara noastră să aibă trecut, prezent, dar mai ales viitor. Este greu să găseşti cuvintele care să exprime toată admiraţia şi respectul ce vi-l purtăm. Energia şi forţa Dumneavoastră ne ajută să mişcăm împreună lucrurile înainte. Vă mulţumesc din suflet pentru că aţi decis să vă implicaţi. Am spus-o şi cu alte ocazii: acolo unde treburile publice sunt administrate de femei, lucrurile merg mult mai bine. De aceea, vom acţiona astfel încât femeile să se regăsească în funcţii de conducere la toate nivelurile. Iar cota de minim 30 la sută de reprezentare a femeilor pe listele electorale să fie obligatorie. Vom insista ca aceste prevederi să intre în vigoare chiar la alegerile din noiembrie”, a menţionat Vlad Filat.
La rândul său, vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, preşedinta Organizaţiei de Femei a partidului a ţinut să exprime cuvinte de gratitudine şi apreciere a femeilor în calitatea lor de mame, soţii, profesioniste la locul de muncă.
“Munca femeilor solicită o buna organizare şi dăruire. Tot ce faceţi — o faceţi din suflet şi cu toată implicarea. Va urez sănătate, fericire, voie bună, să vă bucure copiii şi să mergem înainte spre o viaţă mai bună”, a menţionat Liliana Palihovici.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de interpreţii Adrian Ursu şi Pasha Parfeny, care, prin cântec, şi-au declarat toată dragostea pentru fiinţele cele mai sensibile, dar şi cele mai puternice — femeile.
Sala Palatului Naţional a explodat odată cu apariţia în scenă a faimosului cântăreţ, actor, entertainer şi prezentator român de televiziune, Horia Brenciu şi HB Orchestra. În stilul său inconfundabil, Horia a cântat şi a încântat doamnele prezente în sală, care l-au aplaudat îndelung, au fredonat împreună cu el şi artiştii cele mai îndrăgite melodii şi hit-uri internaţionale.
Spectacolul a durat aproape două ore, timp în care Horia Brenciu cu energia sa inepuizabilă a socializat cu sala, a glumit, a dansat şi a reuşit să fascineze prin voce şi mişcare scenică, dar mai ales prin emoţiile pozitive transmise publicului.
La finele spectacolului, fiecare doamnă a primit câte un trandafir alb.
Sursa: www.pldm.md