Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Dreptul fundamental, dobândit de cetăţenii din Republica Moldova, de a circula fără vize, din data de 28 aprilie, este o mare realizare, o victorie şi o demonstraţie a faptului că Moldova beneficiază de încredere din partea Uniunii Europene.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele PLDM, Vlad Filat, în cadrul dezbaterii publice “Câtă libertate în plus poate aduce cetăţenilor moldoveni libera circulaţie în Europa şi ce pot face ei cu ea?”, din ciclul “Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.
Vlad Filat a declarat că liberalizarea regimului de vize nu este un cadou din partea UE. Republica Moldova a întrunit toate criteriile obligatorii pentru a beneficia de acest drept.
“În acelaşi timp, trebuie să existe şi o responsabilitate a cetăţenilor de a respecta condiţiile impuse de Uniunea Europeană. Este necesar ca oamenii să ştie că se vor putea afla, în statele membre ale UE, timp 90 de zile, pe durata a jumătate de an. Dacă se încalcă aceste reguli, urmează sancţiuni, cum ar fi interdicţia de circula pe teritoriul UE, până la 5 ani. Această liberalizare a regimului de vize trebuie privită în complex cu alte libertăţi, pe care Moldova le va obţine: libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor. Acum, cetăţenii urmează să fie informaţi corect ca să cunoască şi anumite reguli care trebuie respectate. Din experienţă, pot afirma: liberalizarea regimului presupune înlăturarea barierelor în circulaţie”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele PLDM a mai afirmat că lecţia însuşită, prin realizarea acestui obiectiv, este că, atunci când îţi propui un scop şi munceşti în numele lui, obiectivul devine realitate.
“Când îţi propui să asiguri guvernarea în ţară, eşti obligat să ai viziune. Obiectivul stabilit, în 2009, a fost unul clar, ne-am propus să lansăm şi să finalizăm negocierile pe marginea Acordului de Asociere şi Liber Schimb, să obţinem liberalizarea regimului de vize. Am urmat modelul Muntenegrului şi am făcut paşii necesari, în această direcţie. Au fost expertize riguroase şi multiple din partea evaluatorilor externi, dar am reuşit”, a spus liderul liberal-democrat.
Vlad Filat a accentuat că de regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană vor beneficia toţi cetăţenii, atât cei de pe malul drept, cât şi cei de pe malul stâng al Nistrului.
La dezbaterea publică au mai participat preşedinta Centrului de Resurse Dialog-Pro, expertă Lilia Snegureac, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, directorul Agenţiei de presă IPN, Valeriu Vasilică.
Sursa: www.pldm.md