Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Tineretul Liberal Democrat din Moldova şi-a ales un nou birou naţional

|versiune pentru tipar||
PLDM / 14 aprilie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Duminică, 13 aprilie 2014, a avut loc Consiliul Politic Naţional TLDM, care întruneşte lideri ai organizaţiei din întreaga ţară. În cadrul şedinţei, tinerii au adoptat planul de acţiuni pentru cluburile studenţeşti şi organizaţiile teritoriale, pentru următoarea perioadă, şi au ales vicepreşedinţii, secretarul internaţional şi membrii Biroului Executiv Naţional.

La deschiderea şedinţei, a participat şeful staff-ului electoral PLDM, Ştefan Creangă, care a vorbit despre conceptul campaniei electorale şi procesul de formare a microsectoarelor, în organizaţiile primare.

În cadrul consiliului, primul preşedinte al TLDM, deputatul George Mocanu, a fost votat Preşedinte de Onoare al organizaţiei.

Mihaela Spătaru a fost aleasă în calitate de prim-vicepreşedinte al organizaţiei, iar Vasile Şaramet, preşedintele TLDM Floreşti — vicepreşedinte. Ghenadie Vîrtos a fost reales în funcţia de secretar internaţional. Consiliul a votat noul Birou Executiv Naţional din care fac parte preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul internaţional şi următorii membri: Victoria Butuc, Dan Caranfil, Sergiu Gherciu, Alexandru Maler, Maxim Mitrean, Veaceslav Nicic, Roman Răilean, Anastasia Tucan.

“TLDM a ajuns la o nouă etapă de dezvoltare. Ne dorim să instituţionalizăm organizaţia şi să oferim oportunitate de creştere pentru toţi membrii acesteia. Iar în 2014, împreună cu noul birou avem o misiune importantă — să ajungem la fiecare tânăr din ţară”, a menţionat Andrei Spînu, preşedintele TLDM, după alegerile din cadrul TLDM.

De asemenea, s-a decis constituirea Consiliului Cluburilor Universitare Studenţeşti TLDM, Consiliul Clubului Liceenilor TLDM şi Consiliul Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale TLDM.

Victoria Olari, Lidia Gonţa şi Sergiu Suruceanu au fost aleşi în calitate de secretari ai structurilor TLDM.

Vlad Filat s-a întâlnit cu membrii Consiliului Politic Naţional al TLDM

În cadrul Şcolii Politice TLDM din 11–13 aprilie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, s-a întâlnit cu membrii Consiliului Politic Naţional al organizaţiei de tineret PLDM. La eveniment, au fost prezenţi ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, deputatul PLDM George Mocanu, preşedintele TLDM, Andrei Spînu şi vicepreşedintele TLDM, Mihaela Spătaru.

De asemenea, la Şcoala Politică TLDM, a fost prezent preşedintele Tineretului Democrat-Liberal din România, Sorin Moldovan.

În cadrul şedinţei de lucru, preşedintele PLDM, împreună cu tinerii, au discutat despre anul electoral 2014, dar şi despre acţiunile pe care le va întreprinde PLDM, pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor avantajele integrării europene a Republicii Moldova.

“Mai sunt zile numărate şi vom circula fără vize în Uniunea Europeană. A mai rămas puţin şi vom semna Acordul de Asociere. Sunt rezultate importante pentru ţara noastră. Suntem obligaţi să muncim şi să asigurăm parcursul european al Republicii Moldova. Am încredere în voi şi vă îndemn să fiţi activi şi implicaţi”, a spus Vlad Filat.

Deputatul PLDM şi primul preşedinte TLDM a sugerat membrilor Consiliului să informeze tinerii despre iniţiativele legislative promovate în interesul lor. “Am făcut posibil ca liceenii să poată să aplice la mai multe universităţi. Am eliminat impunerea experienţei la angajarea tinerilor în structurile statului. Acum ne propunem să asigurăm tinerii cu locuri de practică. Avem un proiect înregistrat în acest sens şi îl vom promova cu mare insistenţă”, a menţionat George Mocanu.

Preşedintele TLDM, Andrei Spînu, le-a mulţumit tinerilor pentru munca pe care o depun în fiecare zi. “Vă mulţumesc, stimaţi colegi, şi am încredere că împreună vom reuşi. Vorbiţi cu tinerii, explicaţi-le avantajele UE şi îndemnaţi-i să se implice. Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de suportul tuturor celor care cred în valorile europene”, a spus Andrei Spînu.

La sfârşitul întâlnii, tinerii au adresat întrebări preşedintelui PLDM care vizează activitatea TLDM, dar şi situaţia politică din ţară.

Oficiali de top ai Uniunii Europene în Republica Moldova, experţi în dezvoltarea organizaţională şi politici de tineret au participat la Şcoala Politică TLDM

În perioada 11–13 aprilie, membrii Consiliului Naţional Politic al TLDM au participat la Şcoala Politică “Rolul tinerilor în dezvoltarea ţării şi a partidului”. În decurs de trei zile, tinerii din PLDM au avut dezbateri cu reprezentanţi ai UE în Republica Moldova, cu factori decizionali din Guvernul Republicii Moldova, din Partidul Liberal Democrat din Moldova şi cu experţi independenţi.

În prima zi, invitaţi ai TLDM au fost Sven-Joachim Irmer, directorul KAS pentru România şi Republica Moldova, Pirkka Tapiola, ambasadorul UE în Republica Moldova, Matthias Meyer, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova şi Vlad Filat, preşedintele PLDM. Discuţiile s-au axat pe teme precum puterea de atracţie a Uniunii Europene, Parteneriatul Estic, valorile promovate de UE şi partidele politice care aderă la aceste valori.

În cea de-a doua zi a seminarului, speakeri au fost parlamentarul George Mocanu, experţii Serghei Ostaf, Andrei Fală şi viceministrul Educaţiei, Igor Grosu. George Mocanu, primul preşedinte TLDM, a vorbit despre implicarea tinerilor şi îmbunătăţirea activităţii acestora în PLDM. Ziua a doua a fost dedicată discuţiilor care au vizat politicile de tineret, antreprenoriatul, impactul economic al reformelor promovate de reprezentanţii PLDM în Guvern.

Tinerii liberal-democraţi au format grupuri de lucru, în ziua a treia, şi au dezbătut planul de acţiuni pentru cluburile universitare şi pentru organizaţiile teritoriale de tineret, pentru perioada aprilie-august 2014.

Sursa: www.pldm.md

Membrii APLD şi-au reconfirmat angajamentul pentru dezvoltarea calitativă a sistemului educaţional Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu Traian Băsescu