Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La data de 25 aprilie 2014, deputatul PLDM Ion Butmalai a participat la lucrările Forumului cu privire la Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, care a avut loc în oraşul Iaşi, România. Strategia Dunării vizează 14 state, dintre care nouă state membre ale Uniunii Europene şi cinci state non-UE, cu o populaţie totală de peste 100 de milioane de locuitori.
Forumul a întrunit reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, ai ADR-urilor, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, asociaţiilor de business locale şi de peste hotare, ai agenţiilor de promovare a investiţiilor, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova acreditate în România, autori ai proiectelor investiţionale şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie atât din România şi Republica Moldova, cât şi din Ucraina.
Ion Butmalai i-a îndemnat pe participanţii la Forum să-şi conjuge eforturile pentru ca ţara noastră să poată implementa cât mai multe proiecte de protejare a mediului, de creştere a prosperităţii şi de consolidare şi interconectare a regiunii Dunării.
De asemenea, deputatul a menţionat importanţa cooperării transfrontaliere dintre România şi Republica Moldova, în urma căreia vor avea de câştigat ambele ţări. Ion Butmalai s-a arătat dispus, ori de câte ori va fi nevoie, să promoveze iniţiative legislative menite să aducă cât mai multe proiecte implementate.
Deputatul PLDM Ion Butmalai a avut sâmbătă, 26 aprilie, o întâlnire cu conducerea Organizaţiei Judeţene Iaşi a Partidului Democrat Liberal din România, inclusiv cu candidatul pentru alegerile europarlamentare, Cătălin Moroşan.
Preşedintele PDL Iaşi, Dumitru Oprea, a declarat că această întâlnire este un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor de colaborare cu liberal-democraţii din Republica Moldova.
Deputatul Butmalai a menţionat că este foarte important ca PDL să fie reprezentat de un număr cât mai mare de deputaţi în Parlamentul European, pentru a susţine realizarea obiectivului de integrare în UE a Republicii Moldova.
Sursa: www.pldm.md