Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a discutat cu şeful statului roman

|versiune pentru tipar||
PLDM / 29 aprilie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut în această dimineaţă o convorbire telefonică cu Preşedintele României, Traian Băsescu.

Vlad Filat a exprimat gratitudine şefului statului vecin pentru susţinerea acordată în procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, inclusiv liberalizarea regimului de vize.

“A fost o discuţie foarte bună. Am ţinut să-i mulţumesc încă o dată pentru lui Traian Băsescu pentru faptul că a fost dintotdeauna un prieten devotat al Republicii Moldova şi ne-a susţinut cu putere în eforturile noastre de apropiere de UE. Sunt mândru că Republica Moldova are astfel de prieteni sinceri, care ne-au ajutat în realizarea obiectivelor noastre majore: liberalizarea regimului de vize, urmând să semnăm Acordul de Asociere şi Liber Schimb, şi în implementarea reformelor care vor duce ţara noastră şi mai aproape de UE”, a menţionat Vlad Filat.

Amintim că, la mijlocul lunii aprilie, Vlad Filat şi Traian Băsescu au avut o întâlnire la Palatul Cotroceni din Bucureşti, la care au discutat despre rezultatele colaborării dintre cele două ţări, stadiul de implementare a proiectelor demarate cu suportul României, dar şi despre situaţia geopolitică din regiune.

Sursa: www.pldm.md

În şcoli a demarat săptămâna tematică “Să descoperim Europa!” Acţiunea “Podul European al Vizelor”