Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Luni, 5 mai, a fost lansat proiectul “Academia Succesului” la Bălţi, avându-l ca invitat pe Chiril Lucinschi, deputat în Parlament şi preşedinte al Comisiei Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-Media. La eveniment au participat 120 de tineri, liceeni, studenţi şi absolvenţi, care locuiesc sau studiază în municipiul Bălţi.
La deschiderea evenimentului au participat şi Marin Boboc, preşedintele OT Bălţi a PLDM, Mihaela Spătaru, prim-vicepreşedintele TLDM, Elena Verenciuc, secretarul OT Bălţi a PLDM şi Tatiana Popescu, preşedintele TLDM Bălţi.
“Succesul poate fi obţinut de fiecare, însă calea pentru a-l obţine este una individuală”, a menţionat Chiril Lucinschi în discursul său. Deputatul a fost întrebat de tineri de ce a ales să fie în politică, cum pot obţine succesul, cum a ajuns deputat în Parlament, dar şi despre parcursul european al ţării.
Proiectul este organizat de Tineretul Liberal Democrat din Moldova şi se va desfăşura în întreaga ţară.
TLDM a lansat Academia Succesului în raionul Briceni. Evenimentul a avut loc în incinta bibliotecii raionale, speaker fiind Simion Furdui, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Ca invitaţi la eveniment au participat Efimia Bandalac, preşedintele raionului Briceni, şi Vadim Sărăcuţa, preşedintele TLDM Briceni.
Tema discuţiei a fost “Cum să devii un om de afaceri de succes”. Tinerii i-au adresat invitatului întrebări din domeniul de afaceri, dar, totodată, s-au interesat şi de situaţia politică din ţară.
În cadrul discuţiei Simion Furdui a menţionat că în Moldova este important să valorificăm potenţialul pe care îl avem. “Pentru a avea succese, e nevoie să învăţăm şi să muncim foarte mult”, a mai declarat deputatul.
“Proiectul Academia Succesului demonstrează că TLDM nu este doar o organizaţie de tineret puternică pe interior, dar îşi asumă şi educarea tinerilor de succes de mâine”, a menţionat Vadim Saracuţa, preşedintele TLDM Briceni.
La eveniment au fost prezenţi 70 tineri, care au rămas mulţumiţi de debutul Academiei Succesului, fiind interesaţi şi de viitoarele întâlniri. În raionul Briceni vor mai urma cel puţin 2 ediţii ale Academiei Succesului.
Sursa: www.pldm.md