Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Alexandru Cimbriciuc a participat la conferinţa “Parteneriatele NATO: realizări şi perspective”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 mai 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputatul PLDM Alexandru Cimbriciuc, în calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentare a Republicii Moldova la AP NATO, a participat la conferinţa cu genericul “Parteneriatele NATO: realizări şi perspective”. La eveniment a fost prezent şi Alexander Wershbou, secretarul general adjunct al NATO.

Secretarul general adjunct a menţionat că NATO este nu doar un bloc militar, dar şi o platformă care oferă analiză şi experienţă în reformarea şi modernizarea sectorului militar şi de securitate. Totodată, Alexander Wershbou a specificat că parteneriatul cu NATO aduce o bună experienţă în domeniul luptei cu stările de dezordine în masă, catastrofe naturale, în lupta cu corupţia şi multe altele.

“Noi vedem Moldova ca un partener viabil, ambiţios şi care îşi onorează angajamentele asumate faţă de comunitatea internaţională, chiar şi prin acel contingent de menţinere a păcii din Kosovo. NATO vede în Moldova un aliat şi speră să nu dezamăgească ţara dumneavoastră în cadrul relaţiilor de parteneriat pe care le avem”, a declarat Alexander Wershbou.

În context, deputatul PLDM, Alexandru Cimbriciuc a ţinut să mulţumească pentru susţinerea şi deschiderea manifestate de NATO în fortificarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

De asemenea, liberal-democratul a adresat cuvinte de recunoştinţă pentru sprijinul oferit în vederea identificării, centralizării, evacuării şi distrugerii pesticidelor periculoase şi pentru aportul la evacuarea melanjului, muniţiilor expirate şi a minelor antipersonal, care prezentau un pericol iminent pentru cetăţeni şi ecologia Republicii Moldova.

Liberal-democratul s-a referit şi la necesitatea de a explica populaţiei rostul colaborării cu NATO, chiar dacă Constituţia Republicii Moldova stipulează că suntem o ţară neutră.

“Consider că este important să explicăm cetăţenilor noştri care este misiunea şi scopul NATO în lume, deoarece necunoaşterea generează frică. Într-adevăr, în Republica Moldova există o parte a societăţii insuficient informată despre NATO. Salutăm în acest context existenţa Centrului de Informare şi Documentare NATO din Republica Moldova, deoarece depune eforturi pentru îmbunătăţirea accesului la informaţii reale despre Organizaţia Nord-Atlantică şi aş veni cu propunerea de a extinde regional aceste centre”, a mai spus deputatul PLDM.

Sursa: www.pldm.md

Mesajul Lilianei Palihovici cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei Vlad Filat: Comuniştii doresc “să dea foc la propria casă”