Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Academia Succesului — la Colegiul Pedagogic “Gheorghe Asachi”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 22 mai 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Luni, 20 mai 2014, TLDM Briceni a organizat a doua ediţie a Academiei Succesului în raion. Evenimentul a avut loc în incinta Colegiului Pedagogic “Gheorghe Asachi”, or. Lipcani, având ca invitat pe Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare. La această sesiune au participat Efimia Bandalac, preşedintele OT Briceni a PLDM, preşedintele raionului Briceni şi Vadim Saracuţa, preşedintele TLDM Briceni.

Întrebările nu s-au lăsat mult timp aşteptate, întrucât în sală erau prezenţi tineri ambiţioşi, inclusiv agricultori cu diverse afaceri în domeniul agrar.

“Am crescut la sat şi ştiu foarte bine cât de greu le era ţăranilor, de aceea am decis să devin inginer pentru a ajuta oamenii de la ţară. Prin invenţiile făcute am şi reuşit”, a menţionat Vasile Bumacov.

De asemenea, ministrul i-a îndemnat pe elevi şi studenţi să-şi aleagă profesia care le este pe plac şi să înveţe mult, pentru că doar astfel vor putea să obţină succesul în viaţă.

Efimia Bandalac, preşedintele OT Briceni PLDM, a ţinut să mulţumească tinerilor pentru interesul manifestat, îndemnându-i să fie activi.

“Nu ezitaţi, implicaţi-vă zi de zi pentru a construi o Moldovă europeană aici, la noi în ţară”, a mai menţionat Efimia Bandalac.

Următoarea ediţie a Academiei Succesului se va desfăşura la începutul lunii iunie în oraşul Briceni.

Sursa: www.pldm.md

SUA vor fi alături de RM în procesul de integrare europeană Liberal-democratul Valeriu Ghileţchi a făcut două propuneri Comitetului Permanent al APCE