Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la deschiderea Turneului Internaţional la Lupte Libere “Cupa Călăraşi”. La cea de-a 32-a ediţie au participat luptători din Moldova, România, Belarus, Ucraina şi Israel.
Vlad Filat le-a urat succes participanţilor şi a spus că este onorat să susţină financiar, pentru al 5-lea an consecutiv, organizarea acestui turneu.
“Mă bucur că Turneul Internaţional la Lupte Libere «Cupa Călăraşi» a devenit deja o tradiţie şi sunt sigur că ediţia curentă va fi una de succes. Mulţumesc antrenorilor pentru că au pregătit aceşti frumoşi tineri şi talentaţi tineri. Să învingă sportul, mult succes tuturor”, a menţionat Vlad Filat în cadrul ceremoniei de inaugurare a turneului.
Preşedintele PLDM a făcut şi o donaţie pentru Şcoala Sportivă de lupte a Rezervelor Olimpice din oraşul Călăraşi — 70 de mii de lei pentru procurarea echipamentului sportiv.
Directorul Şcolii sportive de lupte a rezervelor olimpice din Călăraşi, Constantin Cobâlean, iniţiatorul şi organizatorul acestui turneu, a adresat mulţumiri tuturor sportivilor şi antrenorilor pentru că au ales să participe la competiţie şi a exprimat cuvinte de gratitudine lui Vlad Filat pentru susţinerea acordată la dotarea tehnică a şcolii.
La finalul competiţiei, cei mai buni luptători au fost premiaţi cu medalii şi cupe.
Ulterior, preşedintele PLDM a participat inaugurarea meciului de mini-fotbal, la care au concurat 8 echipe de copii. Acţiunea este organizată de OT Călăraşi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.
Sursa: www.pldm.md