Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a participat la seminarul organizat de IESP

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 iunie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 13 iunie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la seminarul internaţional “Democraţie Reală, Guvernare Eficientă şi Economie de Piaţă Funcţională — Rezultate ale unei Tranziţii de Succes”, organizat de Institutul European de Studii Politice din Moldova.

În cadrul primei sesiuni, liderul PLDM, Vlad Filat a vorbit participanţilor la seminar despre cum funcţionează instituţiile statului, dar şi despre cum decurge procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Vlad Filat a menţionat că instituţiile statului nu pot fi privite separat, ci ca un tot întreg cu atribuţii şi responsabilităţi, având o abordare sistemică.

“Pentru a avea instituţii perfect funcţionale mai avem de muncit. Pentru a reuşi, noi trebuie să implementăm reformele demarate. Reformele sunt vitale pentru Republica Moldova şi trebuie să depunem efort pentru a le implementa. Au fost demarate ample reforme, se fac deja simţite, altele urmează să dea efecte în timp. Chiar dacă mai sunt şi unele excepţii regretabile, ţara noastră are acum instituţii democratice funcţionale care lucrează în interesul cetăţenilor. Republica Moldova este un veritabil stat de drept”, a spus liderul PLDM.

Referindu-se la funcţionarea administraţiei locale, liderul liberal-democrat a spus că “suntem pe calea cea dreaptă, doar că trebuie să investim mai multă voinţă politică”.

De asemenea, preşedintele PLDM a vorbit participanţilor prezenţi la seminar despre situaţia din regiune, sistemul de securitate a Republicii Moldova şi beneficiile semnării Acordurilor de Asociere şi Liber Schimb.

“Moldova a avansat enorm pe calea integrării europene, noi având deja regim liberalizat de vize cu UE, fiind parte a spaţiului aerian european comun şi la un pas de semnarea Acordului de Asociere. Integrarea europeană e vitală şi este foarte important că Moldova a obţinut încredere din partea partenerilor accidentali”, a spus Vlad Filat.

La sfârşitul primei sesiuni, directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Ciobotaru, a mulţumit preşedintelui PLDM pentru că a dat curs invitaţiei şi pentru un dialogul deschis şi sincer.

Seminarul IESP se desfăşoară în perioada 13–15 iunie.

Sursa: www.pldm.md

Preşedintele PLDM a avut o întrevedere cu Jose Manuel Barroso Vlad Filat a înmânat cele mai importante premii la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor