Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Academia Succesului la Cantemir

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 iunie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Marţi 17 iunie, la Cantemir, s-a desfăşurat cea de-a 15-a ediţie a Academiei Succesului, avându-i ca invitaţi pe Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, şi Dorin Recean, Ministrul Afacerilor Interne.

Invitaţilor li s-au pus întrebări ce ţin de Acordul de Asociere, Planul 2020, dar şi despre modul în care tinerii se pot afirma în carieră.

Vlad Filat a menţionat că, atunci când vrei să ajungi undeva, trebuie mai întâi să ştii sigur unde.

“Republica Moldava are nevoie de viziuni. În 2020 urmează să finalizăm mai multe acţiuni. Ne propunem să devenim ţară membră a UE, să implementăm tot ce ţine de reforma în educaţie, să atragem investiţii suficiente, să finalizăm reforma justiţiei. Aceste obiective sunt parte integrantă a procesului de aderare la UE. Noi vom realiza acest plan, care va fi unul al ţării, şi va trebui să muncim foarte mult”, a spus Vlad Filat.

În contextul întrebării despre o carieră de succes, Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne, a menţionat că “un tânăr trebuie să înveţe şi să fie activ. Cunoştinţele şi disciplina sunt esenţiale în crearea unei personalităţi”, a spus Recean.

Academia Succesului este un proiect desfăşurat de Tineretul Liberal Democrat din Moldova, care îşi propune să aducă în faţa tinerilor modele de succes, demne de urmat.

Sursa: www.pldm.md

Liderul PLDM — în vizită la Cantemir Vlad Filat s-a întâlnit cu delegaţia parlamentară daneză