Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat s-a întâlnit cu delegaţia parlamentară daneză

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 iunie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut astăzi o întrevedere cu membrii delegaţiei Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Regatului Danemarcei, aflaţi în vizită de documentare la Chişinău. Discuţiile au vizat agenda europeană a RM, evoluţiile politice din ţara noastră, inclusiv situaţia din autonomia găgăuză şi regiunea transnistreană, provocările prin care trece acum Republica Moldova în contextul situaţiei regionale, alegerile parlamentare din 30 noiembrie etc.

Vlad Filat a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice curente şi a specificat că, în pofida oricăror provocări de ordin intern sau extern, Republica Moldova va înainta în parcursul său european.

“Am obţinut regimul liberalizat de vize, în câteva zile vom semna Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb. Realizările de până acum au fost posibile prin multă muncă, dar şi datorită suportului constant al partenerilor noştri. Sunt sigur că vom reuşi pentru că nu suntem singuri, avem parteneriate sincere cu ţările din UE, cu SUA”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a subliniat că, pentru a imprima procesului de integrare europeană un caracter ireversibil, este necesar de a obţine victoria în alegerile parlamentare din 30 noiembrie, care urmează a fi organizate în cel mai exemplar mod.

“Această victorie nu va fi una a partidelor pro-europene, va fi victoria Republicii Moldova ca stat european, democratic, liber şi prosper”, a menţionat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM s-a referit şi la problema securităţii energetice a Republicii Moldova, în context geopolitic regional, dar şi a celei informaţionale, în condiţiile în care piaţa mediatică autohtonă este dominată de mass-media rusească.

Oficialii danezi au apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul european şi au declarat că Danemarca sprijină procesul de integrare europeană a ţării noastre. Ei au remarcat că Moldova va avea doar de câştigat de la relaţiile apropiate cu UE.

Danemarca face parte din grupul Ţărilor Nordice şi Baltice, NB-8, în care mai intră Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Finlanda şi Norvegia. Recent, la Chişinău a avut loc primul summit al speakerilor NB-8.

La întrevederea cu delegaţia daneză a participat vicepreşedinţii PLDM, Liliana Palihovici şi Ion Balan.

Sursa: www.pldm.md

Academia Succesului la Cantemir La Căuşeni au fost comemoraţi eroii războiului de pe Nistru