Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 19 iunie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la mitingul solemn dedicat comemorării a 22 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. La evenimentul, care a avut loc în Piaţa Voluntarilor din raionul Căuşeni, au participat circa o mie de oameni.
Cei prezenţi au depus flori la monumentul eroilor căzuţi în războiul din 1992 şi au ţinut un minut de culegere.
În luarea sa de cuvânt, preşedintele PLDM a menţionat că memoria celor căzuţi pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova trebuie cinstită.
“Am venit să le aducem cuvinte de recunoştinţă celor care cu curaj şi demnitate au stat la straja ţării. Pentru sacrificiul confraţilor noştri, noi avem datoria să construim o ţară independentă, suverană, care asigură drepturi şi libertăţi cetăţenilor săi. Sacrificiul lor trebuie să fie îndreptăţit. Prin muncă vom realiza idealurile pentru care au luptat confraţii noştri în acel război nedrept. Cei care îşi uită trecutul, nu au cum să aibă viitor. Slavă eroilor, memorie veşnică celor căzuţi”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a menţionat că, în anul 1992, când independenţa şi integritatea Republicii Moldova era în pericol, mii de voluntari din raionul Căuşeni au pus mâna pe arme şi s-au ridicat în apărarea patriei.
“Mulţi dintre ei şi-au zdruncinat sănătatea, iar 52 şi-au pierdut viaţa. Memoria lor rămâne un model de slujire cu devotament Patriei, obligând autorităţile publice, oamenii de bună credinţă să aducă un omagiu celor căzuţi, să aibă grijă de familiile îndurerate, iar generaţiile prezente şi viitoare — să păstreze veşnică amintirea despre aceşti eroi ai neamului”, a spus Ion Ciontoloi.
Preşedintele Uniunii Veteranilor războiului de pe Nistru, Victor Bodeanu, a precizat că din raionul Căuşeni, în vara anului 1992, au fost mobilizaţi peste 3800 de voluntari, 200 colaboratori de poliţie, 95 de angajaţi în organele Ministerului Apărării. “Azi, la evidenţă avem 2039 de voluntari, peste 120 colaboratori de poliţie şi 60 de reprezentanţi ai forţelor militare”, a spus Victor Bodeanu.
După ceremonia festivă, liderul PLDM a luat masa cu veteranii.
Tot astăzi, Vlad Filat a avut o întrevedere cu preşedinţii organizaţiilor primare ale PLDM, dar şi cu primarii liberal-democraţi din raionul Căuşeni.
Sursa: www.pldm.md