Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat la sfat cu cetăţenii din raionul Glodeni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 iulie 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Republica Moldova nu are alternativă decât viitorul european. Afirmaţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la întrevederea cu cetăţenii din satele Limbenii Vechi, Petrunea, Limbenii Noi, Ustia, raionul Glodeni.

Vlad Filat a menţionat că din punct de vedere istoric, cultural, geografic, Republica Moldova este un stat european, cu rădăcinile în Europa. “Moldovenii doresc o calitate a vieţii demnă de europeni: cu multe locuri de muncă şi salarii mari, cu mai multe investiţii, cu libertatea de a călători, cu protejarea drepturilor fiecărui cetăţean, dar şi cu mai multe oportunităţi pentru tineri şi femei”, a spus Vlad Filat.

Liderul liberal-democrat a reamintit cetăţenilor că PLDM a promis că Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi va asigura libera circulaţie în Europa, iar aceste promisiuni au fost realizate.

“Aceste acorduri îi asigură Moldovei, în mod ireversibil, menţinerea parcursului european şi începutul sigur al integrării europene a Moldovei”, a menţionat preşedintele PLDM.

În acest sens, Vlad Filat a vorbit despre Planul 2020, lansat de PLDM, care va intensifica eforturile de a integra Moldova în UE. “Până în 2017, fiind ţară candidat pentru aderarea la UE, Moldova va implementa toate standardele şi angajamentele care o vor face eligibilă pentru a fi stat membru al UE. În 2020, RM va deveni stat membru al UE. Acest Plan va construi o ţară membră a marii familii europene, ancorată în valorile şi instituţiile europene, cu oportunităţi multiple şi cu o siguranţă în ziua de mâine şi în forţele proprii”, a mai spus liderul liberal-democrat.

De asemenea, preşedintele PLDM a vorbit cetăţenilor în detaliu despre beneficiile semnării de către Moldova a Acordului de Asociere şi Liber Schimb. “RM va avea o economie mai activă şi mai performantă, ceea ce va însemna mai multe locuri de muncă. Se vor reduce taxele vamale pentru produsele moldoveneşti, ceea ce le va face mai ieftine pentru piaţa UE. Exporturile vor creşte. Vreau să menţionez că Uniunea Europeană reprezintă pentru producătorii moldoveni o piaţă de peste 500 milioane de cetăţeni. Veniturile bugetare vor creşte, odată cu creşterea încasărilor în urma majorării veniturilor impozabile şi a extinderii bazei fiscale”, a punctat Vlad Filat.

În acelaşi timp, a fost pusă în discuţie situaţia din regiune. Liderul liberal-democrat a menţionat că PLDM a optat mereu şi va depune în continuare tot efortul pentru ca Moldova să aibă relaţii de prietenie şi colaborare cu toate statele din lume.

Cetăţenii au profitat de prezenţa liderului PLDM, Vlad Filat, şi au adresat zeci de întrebări care au vizat educaţia, justiţia, medicina, agricultura.

Tot astăzi, liderul PLDM a avut o întrevedere cu cetăţenii din localităţile Cobani, Balatina, Camenca, Cuhneşti, Bisericani.

Amintim că Vlad Filat a efectuat o vizită de lucru în raionul Glodeni, pe parcursul căreia a fost însoţit de preşedintele raionului, Valeriu Ţarigradschi, şi deputatul Lilian Zaporojan.

Liderul PLDM a participat la inaugurarea monumentului în memoria victimelor deportărilor în masă din satul Hâjdieni

Astăzi, 5 iulie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la inaugurarea monumentului în memoria victimelor deportărilor în masă, înălţat în satul Hâjdieni, raionul Glodeni. La eveniment au mai fost prezenţi preşedintele raionului Glodeni, Valeriu Ţarigradschii, deputatul liberal-democrat, Lilian Zaporojan, dar şi locuitori ai satului Hâjdieni.

La ceremonia de inaugurare, Vlad Filat a spus că este o onoare să fie prezent la inaugurarea monumentului şi a exprimat cuvinte de gratitudine tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului.

“O ţară care nu-şi cunoaşte trecutul nu poate să aibă viitor. Azi, înveşnicim memoria celor care au avut să îndure calvarul deportărilor. Acest monument este singurul din raionul Glodeni, dar îmi exprim speranţa că nu e ultimul. Atâta timp, cât vom veghea asupra memoriei faţă de înaintaşii noştri, pentru ca adevărul să fie cel care determină viaţa noastră de zi cu zi, noi vom avea un viitor frumos, liber şi plin de bunăstare. Avem împreună sarcina să facem în aşa fel, încât ţara noastră să nu mai treacă prin greutăţi şi chinuri. Pentru aceasta avem nevoie, ca niciodată, de o societate unită, solidară. Eu privesc cu încredere viitorul RM”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, preşedintele raionului Glodeni, Valeriu Tarigradschi, a afirmat că prin inaugurarea monumentului este înveşnicită memoria celor care au fost deportaţi.

“Un popor nu poate fi stimat atunci când îşi uită istoria. Doresc multă sănătate celor care mai sunt în viaţă şi vă asigur că autorităţile vor depune tot efortul pentru a vă oferi sprijinul necesar”, a spus preşedintele raionului Glodeni.

După inaugurarea monumentului, locuitorii satului Hâjdieni au asistat la mitingul consacrat comemorării victimelor deportărilor şi au ţinut un minut de reculegere în memoria lor. Ulterior, monumentul a fost sfinţit de preotul din sat.

Potrivit autorităţilor locale, din satul Hâjdieni au fost deportate 73 de persoane, dintre care doar 13 mai sunt în viaţă.

Monumentul a fost realizat de Boris Greţunic şi are 11 metri înălţime. Pentru construcţia lui au fost cheltuiţi 200 mii de lei.

Sursa: www.pldm.md

PLDM — primul în TOP În memoria victimelor deportărilor