Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Replica preşedintelui fracţiunii Valeriu Streleţ

|versiune pentru tipar||
PLDM / 28 iulie 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

“Pachetul de legi pentru care Guvernul Leancă şi-a angajat răspunderea a fost discutat de întreaga Coaliţie Pro-Europeană, Acest pachet de legi era coordonat cu partenerii noştri de dezvoltare: Uniunea Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, ambasadele acreditate la Chişinău care aşteptau votarea acestor legi”, a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, cu referire la acuzaţiile lansate de deputatul Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe.

Streleţ a catalogat aceste declaraţii ca fiind aberante.

“Ioniţă operează cu falsuri şi minciuni, atunci când spune că pachetul de legi prejudiciază bugetul de stat. Ieşirea lui de azi este extrem de bizară, poate se explică prin oboseală, sau poate prin «dragoste Platonică», sau printr-o dezamăgire că nu a reuşit să onoreze comanda patronului. Sunt declaraţii total deplasate, aberante, care conţin numeroase minciuni şi asupra cărora fireşte vom dezbate în fracţiune şi la partid. Dacă dumnealui se consideră mai deştept şi mai genial decât toată Coaliţia de guvernare, absoluta majoritate a societăţii civile, partenerii noştri de dezvoltare, atunci, probabil, este vorba despre un caz clinic care trebuie tratat de urgenţă”, a spus Streleţ.

Preşedintele fracţiunii a ţinut să specifice că gestul lui Ioniţă va fi discutat în PLDM, chiar dacă acesta nu este membru de partid.

Sursa: www.pldm.md

TLDM susţine apelul cu privire la reprezentarea tinerilor Valeriu Streleţ a făcut bilanţul activităţii fracţiunii parlamentare a PLDM