Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaratia PLDM de solidarizare cu Partidul “Mişcarea Naţională Unită” şi liderul său, Mihail Saakaşvili

|versiune pentru tipar||
PLDM / 6 august 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă punerea sub urmărire penală a ex-preşedintelui Georgiei, liderul Partidului “Mişcarea Naţională Unită”, Mihail Saakaşvili, şi îşi exprimă solidaritatea cu partenerii internaţionali care au denunţat acuzaţiile lansate în adresa sa.

Mihail Saakaşvili este un lider care a transformat Georgia într-un stat modern şi democratic, iar reformele curajoase pentru care a luptat şi le-a promovat au fost un exemplu pentru Republica Moldova. Chiar şi după înfrângerea electorală, Mihail Saakaşvili a deschis calea pentru transformări politice democratice şi paşnice în regiune.

Recent, Georgia a ratificat Acordul de Asociere, subsemnând valorilor europene, respectării drepturilor omului, principiilor şi normelor statului de drept. Totuşi, acuzaţiile înaintate de guvernul georgian ex-preşedintelui ţării sunt împotriva acestor idealuri. Sistemul judiciar nu ar trebui să fie un instrument de răfuială politică. Niciun lider nu este mai presus decât legea, în acelaşi timp persecutarea lui Mihail Saakaşvili şi a altor reprezentanţi marcanţi ai opoziţiei georgiene sugerează motive de răzbunare politică, de anihilare a adversarilor politici.

Această acţiune a autorităţilor georgiene provoacă un precedent extrem de periculos. Mai mult, este absolut inacceptabil ca într-o ţară democratică, care şi-a declarat drept scop final aderarea la Uniunea Europeană, să primeze considerentele politice în defavoarea argumentelor juridice.

Republica Moldova susţine Georgia în eforturile sale de consolidare a democraţiei şi statului de drept. Totodată, ne exprimăm speranţa că autorităţile georgiene vor ţine cont de recomandările partenerilor internaţionali, de supremaţia legii şi vor renunţa la represiunile politice. Într-un moment de mare incertitudine în regiune este important ca ţările să se concentreze pe unitatea naţională şi să meargă înainte.

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă solidaritatea necondiţionată faţă de Partidul “Mişcarea Naţională Unită” şi liderul său, ex-preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.

Sursa: www.pldm.md

TLDM a lansat iniţiativa “Generaţia Europa” la Edineţ Încă un primar a aderat la PLDM