Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat întreprinde o vizită în raionul Ştefan-Vodă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 7 august 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova, prin reprezentanţii săi din Parlament şi Guvern, va depune maximum de eforturi pentru a duce la bun sfârşit toate procesele începute în ultimii ani, dar şi pentru a gestiona eficient situaţiile apărute pe parcurs. Afirmaţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la întrevederea cu cetăţenii din satele Rascăieţi, Talmaza şi Cioburciu, raionul Ştefan-Vodă.

Vlad Filat a declarat că pentru PLDM contează interesele Republicii Moldova, interesele cetăţenilor.

“De fapt, acesta este crezul care stă la baza tuturor acţiunilor liberal-democraţilor. Trebuie să muncim, pentru ca să continuăm acţiunile noastre îndreptate spre asigurarea unui viitor liber, democratic, european şi prosper Republicii Moldova”, a menţionat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a discutat cu oamenii şi despre problema stringentă cu care se confruntă la moment ţara noastră — embargoul impus de Federaţia Rusă la importul de produse agricole moldoveneşti. Vlad Filat a explicat că această acţiune a Rusiei în raport cu Republica Moldova este una politică, iar acest lucru trebuie condamnat.

“Nici un embargou nu va opri parcursul european al Republicii Moldova. Uniunea Europeană a decis dublarea contingentelor de export pentru produsele moldoveneşti pe piaţa europeană. Este o decizie care vine să confirme că partenerii noştri europeni ne sunt alături şi ne susţin în depăşirea tuturor problemelor care apar. În acelaşi timp, vom depune maximum de eforturi pentru ca produsele noastre să revină pe piaţa din Rusia. În acest sens, vom folosi orice posibilitate, continuăm să dialogăm şi sper că vom reuşi să obţinem revenirea la normalitate”, a menţionat Vlad Filat.

Oamenii au povestit despre problemele cu care se confruntă, unele dintre ele fiind reconstrucţia drumului din Răscăieţi până la traseul naţional şi aprovizionarea cu gaze. În satul Răscăieţi, doar 98 de gospodării ţărăneşti au fost conectate la reţeaua de gaze, alte 88 rămânând în aşteptare. Vlad Filat a promis că va interveni, exprimându-şi încrederea că, în scurt timp, problema va fi soluţionată. Primarul Zinaida Marin l-a informat pe Vlad Filat că, în ultimii trei ani, în modernizarea satului Răscăieţi au fost investiţi, prin diferite proiecte,11 milioane de lei.

Ulterior, liderul PLDM s-a deplasat în localitatea Antoneşti, unde a avut o întrevedere cu cetăţenii din satele Carahasani, Răscăieţii Noi, Olăneşti şi Purcari. Vlad Filat a vorbit despre reformele demarate în cele mai importante domenii, despre beneficiile semnării Acordurilor de Asociere şi Liber Schimb, dar şi efectele pozitive ale regimului liberalizat de vize.

Menţionăm că azi, 7 august, preşedintele PLDM efectuează o vizită de lucru în raionul Ştefan-Vodă, fiind însoţit de deputatul liberal-democrat, Iurie Apostolachi.

Sursa: www.pldm.md

Încă un primar a aderat la PLDM Generaţia Europa se extinde în 3 raioane